EURO 2024. GEORGIA S-A PREZENTAT ONORABIL
TURCIA – GEORGIA 3-1. Cea mai atipică întîlnire de la turneul final, dar ce meci frumos.
Turcii și-au luat rapid statutul de favoriți și au irosit cîteva ocazii pînă la golul superb marcat în minutul 25 de jucătorul lui Fenerbahce, Mert Muldur, pentru ca imediat să mai marcheze o dată prin puștiul lui Juventus, Kenan Yildiz, doar că reușita a fost anulată în cele din urmă de VAR pentru un offside de cîțiva centimetri. Nu a fost 2-0, s-a făcut imediat 1-1 la reușita lui Georges Mikautadze care intră în istorie cu primul gol gruzin la un turneu final. La 20 de minute după pauză, Arda Guller, tînărul pe care turcii l-au trimis în curtea lui Real Madrid, a făcut 2-1 cu o execuție cel puțin la fel de frumoasă ca a colegului său și care va concura cu siguranță la reușita turneului alături inclusiv de cea a lui Stanciu. Georgia s-a aruncat în atac pentru a scoate măcar un punct în prima apariție din istorie la un turneu final, apoi și-a scos și portarul la ultimele faze, dar mingea pur și simplu s-a încăpățînat să intre în poartă și a izbit de două ori bara pentru ca în alte rînduri să fie respinsă de fundași din fața porții. În prelungirile prelungirilor, cu poarta goală, și după o cursă de peste 60 de metri, Kerem Akturkoglu, a închis tabela la 3-1.
Georgia se descurcă mai mult decît onorabil în primul meci la un Campionat European, dar șansele unui rezultat pozitiv scad considerabil pentru că adversarii devin tot mai dificili, pe rînd Cehia și Portugalia. Dar acesta este nivelul. Realistic, georgienii nici nu ar fi trebuit să fie aici după ce au fost învinși în preliminarii cu un incredibil 7-1 de Spania și au terminat grupa doar pe locul 4 cu 8 puncte în 8 meciuri, dar norocul lor se numește Liga Națiunilor, ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Turcia, în schimb, cu al doilea cel mai tînăr lot de la EURO, speră să repete performanța din 2008 cînd a atins semifinalele, iar un prim pas deja l-a făcut.
PORTUGALIA – CEHIA 2-1. Un jucător intrat de doar cîteva zeci de secunde pe teren aduce victoria portughezilor în prelungirile meciului. Francisco Conceição pe numele său, un nume de familie atît de cunoscut în Portugalia pentru că este unul dintre cei cinci fii ai antrenorului de la FC Porto, Sergio Conceição.
Înainte de a-i aduce toate laudele tînărului de 21 de ani care își face un debut de vis la EURO, trebuie menționați mai întîi veteranii care au dus pe picioare un meci întreg la un asemenea nivel, la 41 de ani și 39 de ani, Pepe și Cristiano Ronaldo. Sînt jucători care visează o viață întreagă să ajungă să joace măcar un meci la un turneu final, apoi mai e Ronaldo care bifează azi al șaselea turneu din carieră, un record absolut pentru fotbalul european.
Portughezii nu au avut deloc o misiune ușoară în fața unor cehi care au lăsat impresia că singurul lor scop este remiza, dar șiretenia cehilor s-a văzut în minutul 62 cînd au ridicat ritmul, au forțat și au deschis scorul prin jucătorul Slaviei Praga, Lukas Provod. Lusitanii au egalat însă relativ repede printr-un autogol nefericit al lui Hranac care își vede numele pus în această postură doar pentru că portarul i-a respins mingea în picior. Diogo Jota a crezut că a marcat golul victoriei în minutul 87, dar VAR-ul a întors decizia pentru un offside anterior la Cristiano. Golul a venit pînă la urmă din gheata lui Francisco Conceição intrat de doar cîteva zeci de secunde pe teren care profită de o bîlbîială în defensiva cehilor.
Contrar rezultatului de azi, statisticile de la ultimele 6 turnee continentale spun că atunci cînd Portugalia a debutat cu o victorie nu a depășit faza semifinalelor, cînd a pierdut primul meci cel mai departe a ajuns într-o finală pe care a pierdut-o, iar cînd a început cu o remiză a continuat în aceeași notă și a cîștigat trofeul. Pentru că da, în 2016 Portugalia a făcut egal pe rînd cu Islanda, Austria și Ungaria în grupă și s-a calificat de pe locul 3 datorită golaverajului, apoi a remizat cu Croația și Polonia pe care le-a eliminat în reprize de prelungiri și la penalty-uri și apoi tot în reprize adiționale a cîștigat și trofeul în fața Franței. Singura echipă pe care a învins-o în 90 de minute a fost Țara Galilor în semifinale. Practic, cu 6 remize în 7 meciuri Portugalia a cîștigat trofeul în 2016, astfel că nu ar fi fost nicio tragedie dacă meciul de azi s-ar fi încheiat tot la egalitate, avînd în considerare precedentul. De partea cealaltă, Cehia este una dintre cele mai titrate și constante naționale europene căreia nu i se acordă totuși atît de mult credit după ce a cîștigat trofeul în 1976 și a luat bronzul la ediția următoare sub uniunea Cehoslovaciei, iar de cînd a rămas pe cont propriu în 1993 s-a calificat la fiecare turneu cu 7 ediții în care a jucat o finală, o semifinală și de două ori sferturi.
Astăzi, 19 iunie, vor juca:
Croația – Albania (Hamburg), ora 16:00
Germania – Ungaria (Stuttgart), ora 19:00
Scoția – Elveția (Koln), ora 22:00
Sursa: Cu si despre fotbal