EURO 2016. PROCEDURA DISCIPLINARA DUPA INCIDENTELE DE LA MECIUL ANGLIA-RUSIA
Ziua de 11 iunie a fost marcată de confruntarea violentă dintre suporterii Rusiei şi cei ai Angliei. Duelul dintre cele două părţi a început încă de joi, cu o zi înainte de startul Campionatului European, însă ieri, în ziua meciului, s-au intensificat.
Incidentele au continuat şi în stadion, la finalul partidei, atunci cînd galeria Rusiei a intrat peste cea a Angliei. Un video şocant oferit de cei de la ESPN arată cum măsurile de securitate ale poliţiei franceze nu au fost suficiente şi un fan rus a intrat cu un pistol pe stadion. E drept, este vorba despre un pistol de semnalizare. Suporterul rus a tras cu acest pistol şi a trimis o torţă peste întreg stadionul, direct în mijlocul galeriei Angliei.
31 de suporteri au fost răniţi, iar unul se află în stare gravă, în urma confruntărilor violente de pe străzile din Marsilia, înaintea meciului Anglia-Rusia, de la Euro 2016.
UEFA a anunţat că a deschis o procedură disciplinară şi anchetează evenimentele de la Anglia - Rusia în vederea luării măsurilor care se impun.
“Rusia riscă cel mult o amendă”
Preşedintele de onoare al Federaţiei de Fotbal de la Moscova şi fost vicepreşedinte al UEFA, Vyacheslav Koloskov a spus în presa din Rusia că nu se pune problema ca echipa naţională să fie depunctată din pricina incidentelor în care au fost implicaţi fanii ruşi.
“Federaţia noastră de fotbal riscă doar o amendă destul de consistentă. Nu se pune problema ca echipa să piardă punctul obţinut cu Anglia.” a spus Vyacheslav Koloskov conform agenţiei F-Sport.
Conform aceleiaşi surse, amenda maximă pe care ar putea să o primească Federaţia de la Moscova ar fi de 50 000 de euro, iar suporterii ruşi ar urma să nu aibă acces la următorul meci din grupă, cel de pe 15 iunie, împotriva Slovaciei.
Iar cel mai probabil UEFA va aplica Rusiei sancţiunea maximă, dacă se va considera că ruşii sînt recidivişti. Asta după ce la precedentul Campionat European desfăşurat în Polonia şi Ucraina, forul european a amendat Rusia pentru comportamentul rasist şi violent al fanilor.
Guvernul francez a interzis băuturile alcoolice în apropierea stadioanelor
Guvernul francez a decis, duminică, să interzica vînzarea de băuturi alcoolice în jurul stadioanelor cu risc, iar măsura vine după valul de violenţe dintre suporteri, din ultimele zile, cînd 31 de suporteri au fost răniţi la Marsilia, însă incidente au avut loc şi la Nisa.
Ediţia aceasta a Campionatului European se confruntă cu un val de violenţe fără precedent. Cele mai grave conflicte au fost între ultraşii ruşi şi englezi, înainte şi după meciul disputat pe Stade Velodrome din Marsilia. Zeci de persoane au ajuns la spital după ce au fost agresate de huliganii englezi sau ruşi.
Mai îngrijorător este că forţele de ordine franceze par depăşite de evenimente. În acest context, guvernul francez a decis să treacă la acţiune. Potrivit Sky Sport, comercializarea băuturilor alcoolice în preajma stadioanelor cu risc va fi interzisă. Autorităţile franceze speră că astfel intensitatea conflictelor va fi diminuată.
Tatăl lui Srna a decedat în timp ce fiul său juca împotriva Turciei
Căpitanul echipei naţionale de fotbal a Croaţia, Darijo Srna, a aflat după încheierea partidei Turcia-Croaţia, scor 0-1, duminică, în grupele Euro 2016, că tatăl său a decedat, notează Pro Sport.
Uzeir Srna, tatăl fotbalistului lui Şahtior, a încetat din viaţă chiar în timp ce fiul său se afla pe teren şi juca împotriva Turciei. Darijo a luat urgent primul avion spre Croaţia şi s-a întors în ţara natală pentru a ajunge la înmormîntarea părintelui său.
În aceste condiţii, sînt şanse extrem de mici ca formaţia croată să se poată baza pe căpitanul său în meciul de vineri cu Cehia.
UEFA i-a atribuit golul Rusiei lui Vasili Berezuţki
Uniunea Europeană de Fotbal a anunțat că autorul golului Rusiei în meciul cu Anglia (1-1), disputat sîmbătă seara pe "Stade Velodrome" din Marasilia, în cadrul Euro 2016, este Vasili Berezuțki și nu Denis Glușakov, cel căruia îi fusese atribuit inițial.
Anglia a deschis scorul prin Eric Dier, în urma unei lovituri libere (minutul 73), însă rușii au obținut o egalare dramatică în ultimele secunde de joc, după o fază în care căpitanul Vasili Berezuțki a trimis mingea cu capul spre poartă, iar Denis Glușakov a împins apoi în plasă balonul, care depășise deja linia porții.
Bale i-a provocat o fractură unui suporter la încălzire
Gareth Bale i-a provocat o fractura de piramida nazala unui suporter la incalzire, inaintea meciului cu Slovacia
Internaţionalul galez Gareth Bale i-a provocat o fractură de piramidă nazală unui suporter, sîmbătă, în timp ce făcea încălzirea dinaintea meciului cu Slovacia, care se dispută la Bordeaux, în grupa B a Euro 2016, informează As.
Potrivit sursei citate, Bale a lovit accidental cu mingea în figură chiar un suporter al echipei Ţării Galilor.
Bale s-a apropiat după incident de zona în care se afla suporterul respectiv pentru a-şi cere scuze.
Tabloul campionatului
Grupa A
Franța - România 2-1. Au marcat: Olivier Giroud (57), Dimitri Payet (89) / Bogdan Stancu (65 - penalty).
Elveția - Albania 1-0. A marcat: Fabian Schaer (5).
Grupa B
Slovacia - Țara Galilor 1-2. Au marcat: Ondrej Duda (61) / Gareth Bale (10), Hal Robson-Kanu (81).
Anglia - Rusia 1-1. Au marcat: Eric Dier (73) / Vasili Berezuțki (90+2).
Grupa C
Polonia - Irlanda de Nord 1-0. A marcat: Arkadiusz Milik (51).
Germania - Ucraina 2-0. Au marcat: Shkodran Mustafi (18), Bastian Schweinsteiger (90+2).
Grupa D
Croația - Turcia 1-0. A marcat: Luka Modric (41).
Sursa: Mediafax, romaniansoccer.ro