E nevoie de legi aplicabile retroactiv și de Tribunale excepționale

Autor: Mihai CONȚIU

Corupție există în absolut toate Țările lumii, numai că în unele acest fenomen este sancționat după ce a fost depistat, existînd legi clare care-i ajută pe procurori și magistrați, iar în altele corupția este generalizată și din pricina unei legislații ”permisive”. În cele din ultima categorie, factorul politic este cel care dă tonul. În perspectivele proeuropene ale Republicii Moldova, guvernanții îi asigură pe moldoveni că vor face totul pentru a eradica corupția – un angajament aventurist imposibil de dus la îndeplinire în conformitate cu asumările.

Ar fi o abordare absolut ineficientă dacă justițiarii moldoveni și-ar lua drept model metodele de luptă împotriva corupției din România. România a avut doar o singură ”secvență” demnă de urmat, iar aceasta poartă numele Laura Codruța Kovesi. În acele vremuri promițătoare, s-a dovedit că fenomenul aproape generalizat al corupției era deja un Sistem, care a fost mai puternic decît Kovesi, aducînd-o în pragul îngenuncherii. Să reținem că vorbim de România – Țară europeană și membră a NATO – asupra căreia, totuși, sunt ațintite niște ”bîte”europene legale și obligatorii în mînuirea ei. Cu toate acestea, UE nu poate face ordine și în mințile românilor care votează entuziasmați hoți, plagiatori și demagogi obsceni, la fel cum moldovenii sunt seduși electoral de unul dintre cei mai mari bandiți, hoți și manipulatori – Ilan Șor!

Adevărul trist despre care urmează să vorbim constă în aceea că Statul Republica Moldova s-a născut corupt, sub patronaj politic. ”Marginalii” entuziasmați, cei care cereau alfabet latin și limbă, au fost o ”acoperire democratică” pentru politicienii neo-bolșevici care, efectiv, și-au arendat Țara pentru perioada cît au guvernat, iar mai apoi au lăsat-o moștenire urmașilor. Acești politicieni – președinți, guvernanți și Parlamentele lor –, în clipa în care au trecut în Opoziție, și-au asigurat din start și o imunitate acceptată mutual de cei care îi înlocuiau. Bineînțeles că nu au trecut în Opoziție săraci lipiți sau măcar cu ce aveau cînd au ajuns la Putere, ci extrem de bogați, pricopsiți prin diferitele scheme de corupție la nivel înalt, firește că protejate politic și prin legi întocmite cu șiretenie ”ajutătoare”. Ei știu ce predau celor care îi urmează, iar noii veniți știu pe ce pun mîna, motiv pentru care tac și procedează la fel ca predecesorii lor. În aceste cerc vicios național, firește că intră și ”opoziția de serviciu”.

Începînd cu ”guvernarea Snegur” și isprăvind cu triunghiul ”guvernant” Filat-Șor-Plahotniuc, au fost și există o sumedenie de indivizi care s-au îmbogățit din politică, fără să fie și oameni de afaceri, dar care au stat protector în spatele unor firme înființate de către fiii, fiicele, părinții ori nepoții lor. Există și indivizi care au intrat în politică avînd bani și afacerile lor, ori și-au continuat afacerile, prin delegare, în paralel cu politica. Interesant e că și aceștia, deși erau putred de bogați, au continuat să-și sporească averile sub protectorat exclusiv politic.

Un exemplu ilustrativ este Vlad Filat, dar și Plahotniuc ori Ghimpu. Acesta din urmă, Ghimpu, după cum presa română a scris, cu probe, s-a îmbogățit de pe urma apelor minerale românești, în complicitate cu foști securiști români ceaușiști. Începînd cu 2007, anul cînd nepotul lui, Dorin Chirtoacă, a devenit primar, iar el consilier municipal, continuînd după 2009, cînd a ajuns în Parlament și partener de guvernare, Ghimpu s-a folosit de Primărie, Ministerele, Agențiile și Direcțiile partajate politic spre a-și spori averile și așa ”indecent” de mari. Își mai amintește cineva de longevivul parlamentar Dumitru Diacov? Crede cineva că e un om sărac? Poate că ar fi capabil să ”demonstreze” că e ”cinstit”, că are fete descurcărețe în afaceri sau alte rude. Ce credeți că a vrut să spună Renato Usatîi cînd a afirmat că nici Ministerul Culturii nu are atîtea clădiri de patrimoniu cîte are Diacov? Firește că a exagerat, dar a vrut să puncteze o realitate flagrantă.

Observăm, așadar, că astfel de oameni nu intră în politică spre a-și sluji Țara și cetățenii, ci pentru a se îmbogăți, a-și spori și securiza averile personale.

Avînd astfel de ”modele politice legale”, a devenit o ”normalitate” ca procurorii și marii ”foști milițieni” să se îmbogățească și ei de pe urmele infractorilor absolviți de vină, a ”traficului cu dosare” etc. Era suficient ca un procuror să-i zică unui politician astfel: ”Vezi că știu și pot să te spun, așa că hai să ne înțelegem! Vezi că am nevoie și de o lege votată în Parlament în care…!”

În consecință, constatăm că, începînd cu 1991, există foști ori actuali politicieni îmbogățiți fraudulos și o mulțime de indivizi afiliați acestora care sunt efectiv imuni în fața legilor unei Țări care e candidată la aderarea în UE. Este sau nu Republica Moldova o țară născută coruptă și maturizată într-o corupție imposibil de stîrpit? Răspunsul e: DA!!!

Actuala guvernare nu am inclus-o în cele arătate mai sus întrucît suntem în faza în care tot facem constatări și tragem concluzii. Lupta pe care și-a asumat-o împotriva corupției este lipsită total de strălucire, începînd cu bîlbele din cadrul reformei Justiției și isprăvind cu ancheta privind furtul miliardului, un furt care e pe cale să devină o taină la fel ca și cea privitoare la asasinarea lui Kennedy sau la așa-zisa Revoluție din România. Lupta cu corupția? Serios? De aceea fostul premier Pavel Filip pare un sfînt pentru Justiție?

În contextul în care Republica Moldova a dobîndit statutul de Țară candidată la integrarea în UE, o autentică luptă cu corupția trebuie să fie aidoma unei adevărate revoluții. Spun asta pentru că este vorba despre o luptă nemiloasă cu un Sistem care controlează Statul începînd cu 1991. Este o iluzie amară să credem că politicienii efemeri, ”navetiști” conduc Statul. Sistemul conduce Statul, un Sistem imperceptibil care se cuibărește permanent în orice politician care-l acceptă ca pe o normalitate, atîta vreme cît el ”simte” că e moștenit… constituțional și în virtutea unei legislații bătute în cuie, o legislație revăzută ori reformulată conjunctural.

În contextul pomenit mai devreme, întrebăm: Are nevoie Republica Moldova de legi extrem de dure, tranșante și neinterpretabile, care presupun și pedepse pe măsură, și care să fie aplicabile retroactiv? Este nevoie ca în Republica Moldova să fie înființate Tribunale excepționale care să pronunțe condamnări în virtutea acestor legi? În dimensiuni europene, prin voință politică asumată în interes național, astfel de demersuri ar fi acceptate și de către UE dacă guvernanții ar avea curajul și demnitatea națională de a recunoaște puroiul din temelia reală a Statului Republica Moldova!

Este un moment de răscruce în care guvernanții proeuropeni trebuie să renunțe la ”cosmetizări naționale” de genul ”moldovenii sunt oameni de omenie, ospitalieri, harnici și talentați”, ”avem cele mai mari crame din Europa”, ”suntem cinstiți și urmași demni ai lui Ștefan cel Mare” și restul fuduliilor specifice moldovenilor!