ȘEDINȚA DE PREZENTARE ȘI LANSARE A OPERAȚIUNII COMUNE „MOLDOVA 2023”

Conducerea Serviciului Vamal a participat la ședința de prezentare și lansare a Operațiunii comune „Moldova 2023”, o activitate operațională organizată conform prevederilor Acordului de statut între Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Agenda Operațiunii include un șir de măsuri comune care se vor desfășura pe linia controlului fluxului de migrație ilegală, prevenirii și contracarării criminalității transfrontaliere și a tuturor formelor conexe, precum și a consolidării relațiilor de cooperare europeană.

Operațiunea Comună “Moldova 2023” se va desfășura în perioada 25 ianuarie 2023 – 24 ianuarie 2024.

Acțiunile comune a Serviciului Vamal, Poliției de Frontieră și Frontex au devenit o tradiție în cadrul activităților în punctele de trecere a frontierei de stat, în scopul prevenirii tentativelor de trafic ilicit de mărfuri și contracararea cazurilor de contrabandă, precum și sporirea capacităților instituționale, prin schimbul permanent de informații și bune practici în domeniul securității frontierei de stat.

Prezent în cadrul ședinței, Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Nicolae Vutcariov a subliniat importanța conlucrării inter-instituționale, atît la nivel național, cît și internațional.

Reprezentanții Agenției Europene Frontex au apreciat cooperarea fructuoasă de pînă în prezent și au reiterat continuarea activităților comune cu autorităților moldovene în gestionarea eficientă a frontierelor de stat.

În cadrul întîlnirii au fost evidențiate aspecte generale legate de activitatea desfășurată pe parcursul anului trecut, progresele înregistrate și modalitățile concrete de conlucrare pentru viitor. Totodată, a avut loc un instructaj teoretic cu privire la activitatea de supraveghere și control al trecerii frontierei Republicii Moldova, precum și prezentarea tehnicii și mijloacelor speciale care vor fi utilizate în misiunile comune la securitatea Frontierei de Stat.

Sursa: customs.gov