ECHIPA NAŢIONALĂ DE FOTBAL A CEDAT REPREZENTATIVEI UCRAINEI

Echipa naţională de fotbal a cedat ieri, la Kiev, într-un meci amical cu scorul 0-1 reprezentativei Ucrainei.

Golul a fost marcat în minutul 63 de Roman Bezus cu un şut de la aproximativ 15 metru central pe poartă în colţul opus al goalkeeper-ului Ilie Cebanu.

Gazdele au dominat clar în prima repriză, dar nu şi-au creat nici o fază de gol clară. Oaspeţii s-au remarcat cu un contraatac periculos finalizat de Artur Ioniţă, dar şutul său a fost slab şi imprecis. În cea de-a doua jumătate a partidei, două intervenţii salvatoare a avut Ilie Cebanu. Spre finalul meciului jucătorii moldoveni au încercat să egaleze, dar fără succes.

Antrenorul echipei moldovene, Ion Caras a declarat că meciul a fost unul util şi necesar în ajunul startului Campionatului European. ”Victoria echipei Ucrainei este meritată. Ea a demonstrat că are un potenţial mare de joc şi în lipsa celor cinci jucători de bază, care nu au fost prezenţi la meci. Noi am cedat, pentru că, în primul rînd, unor jucători le lipseşte condiţia fizică necesară”, a spus tehnicianul.

La rîndul său, Mihail Fomenko, antrenorul selecţionatei Ucrainei, a subliniat că a jucat fără cîteva piese de rezistenţă ale lotului. ”Partida a fost necesară pentru a reaminti jucătorilor unele principii şi scheme de joc. Am primit informaţia necesară despre nivelul pregătirii lor de meciul cu selecţionata Slovaciei din preliminariile Campionatului European. Mulţumesc Moldovei că a acceptat să joace acest meci”, a spus el.

Pe 8 septembrie echipa naţională va juca cu selecţionata Muntenegrului, la Podgorica, primul meci din cadrul preliminariilor Campionatului European-2016.

Sursa: Moldpres

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40