Dupa zece luni de la casatorie, o femeie a aflat ca sotul ei este, de fapt, o femeie

O femeie din Indonezia a aflat, după 10 luni de mariaj, că soţul ei este, de fapt, o femeie. În ciuda faptului că au întreţinut relaţii intime, aceasta nu şi-a văzut partenerul niciodată dezbrăcat.
Soţia, în vîrstă de 22 de ani, identificată doar cu iniţialele N.A., a depus plîngere împotriva „soţului ei”, plecat între timp de acasă, pentru înşelăciune.
„Încă îmi este frică. Tremur toată cînd ies afară”, a declarat femeia pentru publicaţia locală Tribun News, citată de New York Post.
Potrivit surselor indoneziene, femeia şi-a cunoscut soţul, Ahnaf Arrafif, pe Tantan, o aplicaţie matrimonială. Femeia, care s-a dat drept bărbat, a spus că este medic şi că a studiat în New York.
N.A. spune că prima întîlnire a avut loc în Mai 2021, cînd Ahnat a venit în oraşul ei natal Jambi. A cerut-o în căsătorie după puţin timp, iar nunta a avut loc în Iulie. Femeia spune că a avut relaţii intime normale cu „soţul ei” în timpul căsătoriei, însă abia acum şi-a dat seama că a fost păcălită, avnd în vedere că nu l-a văzut niciodată dezbrăcat.
Cei doi au locuit în casa părintească a lui N.A. Mama tinerei a fost, la început, foarte încîntată de Arrafif, dar după căsătorie a început să fie suspicioasă şi şi-a dat seama foarte repede că nu avea loc de muncă.
În lunile care au urmat, mama miresei a devenit din ce în ce mai convinsă că „ginerele” ei era un şarlatan. La un moment dat, chiar a început să suspecteze că nu era bărbat şi a încercat să obţină acte lui de identitate. În luna Aprilie a anului 2022, soţului i-au fost cerute actele de identitate şi să se dezbrace, moment în care a recunoscut că e femeie şi că o cheamă Erayani Arrafif. N.A. şi mama ei au anunţat Poliţia, iar Arrafif a fost acuzată de fraudă.












