În pragul împlinirii a patru ani de război în Ucraina, rata natalităţii din această ţară este în cădere liberă, tot mai multe persoane confruntîndu-se cu probleme de fertilitate sau amînînd decizia de a avea copii. În acelaşi timp, pierderile se înmulţesc pe front, iar milioane de persoane care au părăsit ţara ca refugiaţi s-au stabilit acum în străinătate. Rezultatul este una dintre cele mai grave crize demografice din lume, relatează CNN.

Olena Bilozerska şi soţul ei au ştiut întotdeauna că îşi doresc copii. Ea avea 34 de ani şi erau gata să înceapă să încerce cînd a izbucnit războiul în Estul Ucrainei în 2014. Cuplul s-a alăturat luptei şi a decis că un copil va trebui să aştepte. Cînd Bilozerska a părăsit Armata, avea 41 de ani şi medicii i-au spus că şansele ei de a concepe un copil erau aproape nule. Era prea tîrziu.

„Este o catastrofă”, a declarat, pentru CNN, Ella Libanova, specialistă ucraineană în demografie. „Nici o ţară nu poate exista fără oameni. Chiar şi înainte de război, densitatea populaţiei din Ucraina era scăzută şi foarte inegal distribuită”, spune ea.

Libanova estimează că Ucraina a pierdut aproximativ 10 milioane de oameni de la începutul războiului, punîndu-i aici la socoteală pe cei care au fost ucişi, pe cei care au părăsit ţara sau care trăiesc în zone ocupate de Rusia. Şi, deşi natalitatea ţării este în scădere de ani de zile, o tendinţă comună în toată Europa, acum a ajuns practic la zero.

Agresiunea neprovocată a Rusiei a forţat milioane de ucraineni să-şi pună viaţa în aşteptare. Dar pentru multe femei, această decizie poate avea un cost enorm.

Cînd s-a întors de pe front, Bilozerska a aflat că şansa ei de a avea un copil era de cel mult 5%. „Medicii mi-au sfătuit să nu pierd timpul şi să recurg imediat la un ovul donat”, a spus ea. Nefiind încîntată de această idee, a început un tratament de fertilitate, chiar dacă şansele erau foarte mici.

„Soldaţii trăiesc de la o zi la alta. Trăiesc pentru a vedea seara, pentru a vedea ziua următoare. Au nevoi urgente, de unde să obţină bani pentru drone, pentru reparaţii auto. Nu fac planuri pentru viitor”, a explicat Bilozerska pentru CNN. „Consider că este datoria mea morală să le spun femeilor din Armată că, dacă vor să aibă copii în viitor, le-aş sfătui să se examineze şi să-şi congeleze ovulele. Îmi împărtăşesc povestea pentru ca mai puţine femei să ajungă într-o astfel de situaţie dificilă”, continuă ea.

Pentru a maximiza şansele de succes ale unei proceduri de fertilizare in vitro (FIV), medicii încearcă de obicei să recupereze între 10 şi 15 ovule la fiecare ciclu. În cazul Olenei Bilozerska, au reuşit să obţină doar unul, avertizînd-o imediat că şansele ca acesta să fie sănătos sunt mici. După fertilizarea cu sperma soţului ei, au avertizat-o din nou: riscurile ca procedura să nu funcţioneze erau mari.

Următoarele cîteva zile au fost o tortură, cuplul aşteptînd să vadă dacă embrionul va supravieţui. Cînd a supravieţuit, Bilozerska, pe atunci în vîrstă de 42 de ani, era gata să-şi asume singura şansă de a avea un copil.

Chiat atunci Rusia a lansat invazia pe scară largă din Ucraina. Ca ofiţer militar cu pregătire completă, Bilozerska a fost imediat chemată înapoi pe front. Embrionul a rămas la Kiev, congelat şi depozitat într-o bancă criogenică alături de alţi aproximativ 10.000.

„M-am întors la război şi mi-era atît de teamă că va fi bombardată clinica, încît am sunat la clinică şi am întrebat ce se va întîmpla, dacă banca criogenică va fi dusă în străinătate, dacă este în siguranţă”, a relatat Bilozerska pentru CNN. A fost asigurată că clinica avea un perete întărit care proteja embrionii. Nu ar fi rezistat unui impact direct, dar i-ar fi protejat de şrapnel şi resturi.

Dr. Valeri Zukin este unul dintre pionierii medicinei reproductive din Ucraina şi directorul clinicii unde a fost depozitat embrionul Olenei Bilozerska. Clinica se numeşte „Nadiia”, ceea ce înseamnă „speranţă” în ucraineană.

El a declarat, pentru CNN, că războiul are un impact devastator asupra ratei fertilităţii din Ucraina. „O pot vedea cu ochii mei. Observăm mai multe complicaţii, mai multe anomalii, mai multe dificultăţi în ducerea sarcinii la termen”, a spus el, explicînd că testele genetice de rutină efectuate pe embrionii avortaţi au revelat că incidenţa anomaliilor cromozomiale a crescut brusc de la începutul războiului.

Dr. Alla Baranenko, specialist în reproducere la clinica Nadiia, spune că observă şi mai multe cazuri de menopauză prematură la femeile mai tinere.

„Calitatea ovulelor este mai slabă, iar numărul lor este în scădere şi asta din cauza stresului şi nu doar la pacientele mele, ci şi la donatoarele de ovule, care sunt femei fără probleme de reproducere. Şi totuşi calitatea ovulelor lor este mai slabă”, a spus ea, adăugînd că şi calitatea spermei bărbaţilor ucraineni, în special a celor care se întorc de pe front, este mai slabă.

„Păstrăm sperma de 30 de ani. Cînd comparăm calitatea spermei personalului militar de acum cu cea a bărbaţilor obişnuiţi dinainte de război, aceasta este, desigur, mai slabă. Stresul afectează şi bărbaţii, dar nu este vorba doar de stres, ci şi de condiţiile în care trăiesc”, explică dr. Alla Baranenko.

Irina Ivanova avea toate semnele caracteristice ale unei sarcini în stadiu incipient. Dar nu voia să-i spună soţului ei pînă nu era sigură. El era foarte entuziasmat de posibilitatea de a avea copii, iar Ivanova nu voia să-i dea speranţe în cazul în care era o alarmă falsă.

Cînd a fost sigură că este însărcinată, era prea tîrziu să-i spună. Pavlo Ivanov, soţul ei, iubirea vieţii ei şi unul dintre piloţii de elită F-16 ai Ucrainei, a fost ucis în luptă pe 12 Aprilie 2025.

Cînd fiica ei s-a născut în Decembrie, Ivanova a numit-o Iustina – numele pe care cuplul l-a ales împreună cînd visau să aibă copii. Iustina are ochii albastru deschis ai lui Pavlo şi pare să fi moştenit calmul lui.

„Cînd i-am auzit plînsul, în acel prim moment, a fost ca şi cum aş fi început să respir”, a mărturisit Ivanova, cu lacrimi curgînd pe obraji. „Poţi simţi cea mai mare bucurie şi cea mai mare durere şi te obişnuieşti cu faptul că acestea fac parte din tine şi din viaţa ta acum”, mărturiseşte Ivanova.

Ucraina nu publică date privind victimele, dar un raport publicat în Ianuarie de Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale, un grup de reflecţie cu sediul în SUA, estimează că între 100.000 şi 140.000 de ucraineni au fost ucişi de la începutul invaziei pe scară largă, acum patru ani.

Vîrsta relativ ridicată de recrutare şi scutirea celor mai tineri recruţi de front înseamnă că vîrsta medie a unui soldat ucrainean este de aproximativ 43 de ani, semnificativ mai mare decît în multe ţări occidentale.

Din această cauză, majoritatea bărbaţilor şi femeilor care îşi pierd viaţa pe front sunt căsătoriţi şi au copii, iar Ucraina devine o ţară de văduve şi orfani. Statisticile oficiale arată că în prezent există 59.000 de copii care trăiesc fără părinţii biologici în Ucraina, majoritatea dintre ei în familii adoptive.

Oksana Borkun ştie foarte bine ce înseamnă stigmatul de a fi o văduvă tînără. Soţul ei, Volodimir Hunko, a fost ucis la Bahmut în Vara anului 2022. Crescută într-o cultură în care durerea este considerată a fi ceva privat, iar femeile fără soţi sunt adesea privite cu dispreţ, ea şi-a asumat misiunea de a uşura viaţa văduvelor din Ucraina.

Aşezate într-o cafenea confortabilă din centrul Kievului, Borkun şi cele două prietene ale sale, Juliia Seliutina şi Olena Bileţka, împărtăşesc poveşti în faţa unor ceşti de cafea şi ciocolată caldă, în timp ce generatorul diesel al cafenelei – necesar din cauza distrugerii neîncetate a infrastructurii energetice a Ucrainei de către Rusia – zumzăie în fundal.

Cele trei femei, toate văduve, au fost aduse împreună de durerea comună şi de dorinţa de a ajuta alte persoane aflate în aceeaşi situaţie. Grupul lor online de sprijin pentru văduvele militarilor are acum peste 6.000 de membri şi organizează întîlniri regulate, seri comemorative şi alte evenimente.

Borkun este forţa motrice din spatele multor proiecte şi ea a fost cea care a convins-o pe Bileţka să se implice într-un proiect care se concentrează pe obţinerea de cadouri de ziua de naştere pentru copiii soldaţilor căzuţi la datorie. „S-a întîmplat ca soţul meu Vovcik şi cu mine să nu avem copii, aşa că mi-era teamă că va fi foarte dureros pentru mine. Ne doream atît de mult acest copil, dar nu a mers, s-a dovedit că lucrul la acest proiect m-a ajutat să mă vindec”, mărturiseşte ea, adăugînd că grupul trimite acum în medie 200 de cadouri în fiecare lună.

Văduvă la 45 de ani, Bileţka s-a împăcat cu faptul că este puţin probabil să aibă propriul copil. Ea şi soţul ei au încercat să aibă copii şi căutau tratament cînd el a plecat la război. „Războiul mi-a răpit anii în care aş fi putut avea copii”, a declarat ea pentru CNN.

Irina şi Pavlo Ivanov erau atît de hotărîţi să aibă mulţi copii, cu siguranţă mai mult de trei, a declarat Irina pentru CNN.

Rata fertilităţii în Ucraina, sau numărul de copii pe care o femeie îi naşte în medie pe parcursul vieţii, a scăzut acum sub unu, comparativ cu 1,4 în Europa şi 1,6 în SUA.

Chiar şi înainte de război, era neobişnuit ca un cuplu tînăr precum Ivanovii să se gîndească să aibă mai mult de doi copii. Ei erau exact genul de oameni de care Ucraina avea nevoie pentru a-şi îmbunătăţi criza demografică gravă. Dar acel vis a murit odată cu soţul Irinei Ivanova.

Seliutina spune că mişcarea lor încearcă să le încurajeze pe femeile văduve să devină membre active ale societăţii, ceva ce ea crede că va deveni deosebit de important după încheierea războiului şi începerea reconstrucţiei Ucrainei.

Aproximativ 6 milioane de persoane, în majoritate femei tinere şi copii, au fugit şi s-au înregistrat oficial ca refugiaţi în străinătate de la începutul războiului pe scară largă, în 2022. Marea majoritate încă trăiesc în străinătate, iar Libanova este convinsă că pe măsură ce conflictul se prelungeşte, cu atît este mai puţin probabil ca aceştia să se întoarcă în ţară.

„Cu fiecare lună care trece, distrugerile sunt din ce în ce mai mari aici şi, pe de altă parte, tot mai mulţi dintre emigranţii noştri de război se adaptează la noua lor viaţă în străinătate. Tot mai puţini se întorc”, a declarat ea pentru CNN.

Exodul masiv reprezintă, de asemenea, o pierdere importantă de creiere pentru Ucraina.

„Sper că cei mai calificaţi oameni se vor întoarce. Economia şi infrastructura vor trebui reconstruite. Vom avea nevoie de muncitori, în special de cei calificaţi. Dacă nu vom avea suficienţi oameni de acest fel, va trebui să aducem străini, ceea ce nu ar fi neapărat un lucru rău. Dar mă îndoiesc că mulţi străini calificaţi vor veni aici în număr mare”, arată Libanova.

Seliutina spune că în ţară, văduvele de război, în special cele mai tinere, pot contribui la asigurarea viitorului Ucrainei. „Tinerele femei care şi-au pierdut persoanele dragi cunosc preţul pierderii. Ele ştiu de ce bărbaţii noştri au plecat acolo şi de ce nu pot părăsi ţara acum. Nu putem sta şi aştepta ca altcineva să facă ceva pentru noi. Nu mai suntem capabili de asta”, dă asigurări ea.

Anul trecut, cînd a împlinit 45 de ani, Bilozerska şi-a dat seama că îmbătrîneşte. Nu doar pentru maternitate, ci şi pentru război. Ea servea ca lunetist. „Chiar nu mai puteam să lupt. Majoritatea bărbaţilor din unitatea mea sunt tineri, atleţi bineînţeles, nu mai puteam să ţin pasul cu ei”, a declarat ea pentru CNN. Comandanţii ei îi sugerau de mult timp să ocupe o altă funcţie, departe de linia frontului, dar ea se opunea.

Cînd mama ei a murit, lăsîndu-l pe tatăl ei invalid singur, a ştiut că era timpul să se întoarcă la Kiev.

Embrionul ei era încă la Nadiia, aşteptînd-o de trei ani. „Am simţit că aceasta era ultima mea şansă de a avea un copil. M-am dus la clinică pentru embrionul meu. Şi aşa s-a născut Pavlus, cînd aveam 46 de ani”, a declarat ea, pentru CNN, în timpul unei plimbări într-un parc din Kiev, în plină Iarnă.

Baranenko, care a tratat-o pe Bilozerska la clinica Nadiia, spune că, dintre toate cazurile la care a lucrat, povestea ei este cea care i-a rămas cel mai mult în minte. În cei 20 de ani de carieră, ea a ajutat la conceperea a 5.000 de copii.

Pavlus, îmbrăcat cu haine groase şi arătînd ca un mic om de zăpadă în costumul său albastru deschis, o privea în timp ce ea îl lua în braţe pentru a-l alinta.

„Numele său mijlociu este Bohdan, care înseamnă «darul lui Dumnezeu»”, explică ea. „Îl iei în braţe şi te topeşti. El se întinde spre tine, zîmbeşte şi tu te îndrăgosteşti nebuneşte de el, este imposibil de descris”, mărturiseşte mama.