DRAPELUL R. MOLDOVA, LA JOCURILE OLIMPICE DE LA TOKYO
Drapelul Republicii Moldova a fost înmînat astăzi sportivilor care vor merge la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmînat Drapelul țării sportivilor moldoveni care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În cadrul unei întrevederi dintre președinte și membrii delegației Republicii Moldova la Jocurile Olimpice, șeful statului le-a urat celor 18 sportivi calificați pînă astăzi drum bun și mult succes în competiția acerbă care-i așteaptă.
„Jocurile Olimpice sînt despre prietenie și pace, dar și despre foarte multă muncă, prin care visul de a concura sub flamura olimpică devine realitate. În cei 30 de ani de independență, țara noastră a cunoscut nu o dată sentimentul de mîndrie, datorită victoriilor obținute de sportivii moldoveni. Am toată încrederea că ne vor bucura și de această dată, făcînd tot ce le stă în puteri pentru a atinge performanța rîvnită. Noi, de la mii de kilometri distanță, le vom fi alături. Îi vom încuraja să lupte și îi vom aștepta să revină victorioși acasă, cu noi experiențe profesionale și noi realizări”, a precizat Maia Sandu.
De precizat, a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice va avea loc în perioada 23 iulie - 08 august. La competițiile din acest an, țara noastră a obținut, deocamdată, calificări la șase probe de sport. Pînă acum, Republica Moldova a participat la șapte ediții ale Jocurilor Olimpice de Vară.
Sursa: sputnik.md