DONALD TUSK SUSŢINE CĂ VA CONTINUA SĂ SPRIJINE REPUBLICA MOLDOVA ŞI ÎN CALITATE DE PREŞEDINTE AL CONSILIULUI EUROPEAN

Noul preşedinte al Consiliului European, fostul premier polonez Donald Tusk, a declarat joi că va continua să sprijine Republica Moldova să-şi atingă obiectivele şi din noua funcţia şi şi-a exprimat disponibilitatea să efectueze o vizită la Chişinău în lunile următoare.

El a avut o întrevedere la Bruxelles cu premierul în exerciţiu al Republicii Moldova, Iurie Leancă, înaintea summitului şefilor de stat şi de guvern din UE.

Iurie Leancă a ţinut să-l felicite pe Donald Tusk cu ocazia alegerii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului European, fiind la prima întrevedere după învestirea lui în această funcţie, informează un comunicat transmis de Guvernul de la Chişinău. Premierul moldovean în exerciţiu şi-a exprimat încrederea în continuarea unei cooperării la fel de constructive şi în noua capacitate a fostului premier al Poloniei.

Discuţia a vizat subiectele prioritare de pe agenda europeană a Republicii Moldova şi obiectivele pentru continuarea dialogului dintre Republica Moldova şi UE. Părţile au remarcat faptul că rezultatele scrutinului parlamentar din 30 noiembrie au relevat miza pe care o are Republica Moldova în continuarea procesului de integrare europeană şi perspectiva de aderare la familia comunitară.

Iurie Leancă a menţionat că integrarea europeană va constitui fundamentul activităţii viitoarei coaliţii, printre priorităţile-cheie fiind continuarea reformelor pe plan intern, iar pe cel extern - obţinerea acordului ţărilor membre ale UE pentru trecerea Republicii Moldova în categoria statelor candidate la aderare. Premierul în exerciţiu a specificat că un rol deosebit va fi acordat finalizării reformei justiţiei, eficientizării luptei cu corupţia, asigurării unei creşteri economice, a stabilităţii sistemului financiar-bancar şi continuării reformei descentralizării. «Monitorizarea şi presiunea din partea UE vor fi la fel de importante ca asistenţa pe care o acordă Moldovei în realizarea acestor reforme», a precizat Iurie Leancă.

Donald Tusk a susţinut această poziţie, menţionînd importanţa realizării neîntîrziate a reformelor demarate, în vederea asigurării ireversibilităţii parcursului european al Republicii Moldova. Donald Tusk a afirmat că va continua să sprijine Moldova să-şi atingă obiectivele şi în calitate de preşedinte al Consiliului European.

Oficialul european şi-a exprimat disponibilitatea să efectueze o vizită la Chişinău în lunile următoare, înainte de reuniunea Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015.

Sursa: Agerpres

01.09.24 - 00:06
01.09.24 - 00:01
01.09.24 - 00:03
01.09.24 - 00:07
01.09.24 - 00:04
02.09.24 - 00:07
02.09.24 - 00:02
02.09.24 - 00:09
02.09.24 - 00:06
03.09.24 - 01:47
02.09.24 - 00:04
03.09.24 - 01:38
02.09.24 - 00:01
03.09.24 - 01:40
02.09.24 - 14:39