DONALD TRUMP A ANUNȚAT DISCUȚII CU RUSIA, DUPĂ NEGOCIERILE SUA – UCRAINA

Preşedintele american Donald Trump a anunțat, marţi, că este deschis să îl invite din nou la Casa Albă pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, în urma unor negocieri cu Ucraina în Arabia Saudită. Liderul de la Casa Albă a declarat că în perioada imediat următoare vor exista discuții și cu Rusia privind armistițiul propus de SUA și Ucraina, relatează AFP, citată de News.ro.

Liderul de la Washington a făcut acest anunţ la mai puţin de două săptămîni după o altercaţie fără precedent cu liderul ucrainean în Biroul Oval, pe 28 februarie.

Preşedintele american a anunțat, la scurt timp după încheierea negocierilor dintre americani şi ucraineni în Arabia Saudită, că speră ca Rusia ”să accepte (propunerea unui) armistiţiu” negociat de către Statele Unite cu Ucraina. El a declarat că urmează să aibă loc discuţii cu Rusia ”azi (marţi) sau miercuri, cu privire la propunerea unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile. ”Vom discuta cu Rusia mai tîrziu azi sau mîine”, anunţă şeful statului american.

Secretarul de Stat american Marco Rubio a precizat că propunerea nu are o ”dată limită” şi a subliniat că vrea ca un armistiţiu să fie semnat ”cît mai curînd posibil”.

Trump a revenit imediat asupra declaraţiei sale şi a anunţat că urmează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin ”săptămîna aceasta”, cu speranţa de a vedea ”un armistiţiu total în următoarele zile”. ”E nevoie de doi pentru a dansa tango”, a subliniat el, referindu-se la un posibil refuz al unui armistiţiu temporar.

04.03.26 - 01:15
01.03.26 - 18:58
01.03.26 - 18:55
02.03.26 - 12:33
01.03.26 - 19:01
02.03.26 - 16:30
04.03.26 - 01:16
05.03.26 - 00:01
03.03.26 - 11:35
01.03.26 - 18:50
02.03.26 - 12:32
01.03.26 - 12:04
02.03.26 - 12:35
02.03.26 - 12:38
02.03.26 - 12:40