Dmitri Peskov consideră că lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, invocînd rolul Occidentului în ”lovitura de stat” din 2014, din Ucraina

Noua eră, cînd „totul s-a schimbat”, a început în 2014, a declarat secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat TASS.

„Aş spune că noua numărătoare ar trebui să înceapă după 2014. După 2014, totul s-a schimbat”, a afirmat el, solicitat să comenteze actuala etapă a afacerilor globale. Peskov a reamintit evenimentele din Europa din acel an şi ceea ce a numit ”rolul Occidentului în lovitura de stat din 2014, din Ucraina”. „Atunci a fost depăşită o anumită linie. Atunci a început o nouă realitate, care a impus măsuri decisive din partea noastră. Iar preşedintele nostru a luat o decizie corespunzătoare, ceea ce ne-a determinat să ne revizuim abordările faţă de cei pe care îi consideram anterior partenerii noştri”, a adăugat el.

Proteste proeuropene în masă l-au răsturnat în 2014 pe preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, susţinut  de Moscova. Rusia a răspuns la proteste prin cucerirea peninsulei ucrainene Crimeea şi prin susţinerea unei insurecţii paramilitare în Est, care a ucis 14.000 de persoane.

01.05.26 - 11:38
01.05.26 - 11:40
03.05.26 - 12:46
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:45
04.05.26 - 17:27
03.05.26 - 12:44