Un copil, la grădiniță, încearcă să își încalțe cizmulițele. Pentru că nu se descurca, a cerut ajutor educatoarei. Cu tot ajutorul ei, cizmulițele nu voiau nicidecum să intre. Pînă cînd a reușit totuși să îl încalțe, educatoarei i-au apărut broboane de transpirație pe frunte. De aceea, aproape că i-au dat lacrimile cînd copilul i-a zis:

– Doamnă, dar sunt puse invers.

Într-adevăr, erau puse greșit. Nu a fost cu nimic mai ușor să îi scoată cizmulițele, dar a reușit să își păstreze calmul pînă cînd cizmulițele erau iar încălțate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta așa cum trebuia. Însă atunci băiețelul a zis:

– Cizmulițele astea nu sunt ale mele!

Educatoarea și-a mușcat buza și, încă o dată, s-a chinuit să îl descalțe. Cînd s-a terminat chinul descălțatului, băiețelul i-a spus:

– Sunt ale fratelui meu. Mama mi-a zis să le iau pe astea azi.

Acum ea nu mai știa ce să facă –  să plîngă sau să rîdă? A reușit totuși să strîngă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmulițele. Cînd, în sfîrșit, l-a încălțat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:

– Și acum, unde îți sunt mănușile? Trebuie să ți le pun în mîini ca să poți pleca afară!

– Le-am băgat în cizmulițe.