DESCHIDEREA NEGOCIERILOR DE ADERARE A SERBIEI LA UE
Discuțiile de aderare dintre Belgrad și Uniunea Europeană au fost lansate cu adevărat luni odată cu deschiderea a două capitole de negociere, pe fondul normalizării relațiilor din Serbia și Kosovo. În 2013, Pristina și Belgradul au semnat sub egida UE un acord de normalizare după secesiunea Kosovo în 2008, situație ce a permis Serbiei să obțină deschiderea, în ianuarie 2014, a negocierilor pentru intrarea în UE. În august, un acord complementar care a reglementat unele chestiuni rămase nerezolvate - legate de energie, telecomunicații și înființarea unei asociații a municipalităților sîrbe din Kosovo - a fost încheiat, de asemenea, sub tutela UE. "În sfîrșit, primele capitole au fost deschise", și-a exprimat satisfacția luni seară ministrul luxemburghez de externe, Jean Asselborn, a cărui țară deține președinția prin rotație a UE. Acest lucru nu s-ar fi putut întîmpla "fără deciziile curajoase ale autorităților pentru semnarea acordurilor cheie de la 25 august care nu au fost ușoare pentru niciuna din cele două părți", a continuat el. "Este o zi importantă pentru noi", a comentat premierul sîrb, Aleksandar Vucic, pentru că "nu va mai trebui să visăm la Europa. Trebuie să muncim din greu". Două capitole de negocieri au fost deschise luni seară în cursul unei conferințe interguvernamentale, desfășurată la Bruxelles, și anume capitolul 32, privind controlul financiar, și capitolul 35, vizînd aprofundarea normalizării relațiilor dintre Serbia și Kosovo. Negocierile de aderare, care se întind în general pe mai mulți ani, sînt împărțite în 35 de capitole foarte diverse care acoperă domenii ca economia, energia, statul de drept, cu scopul de a apropia legislația și practicile din țara candidată la "acquisul comunitar", prealabil obligatoriu pentru intrarea în blocul european.
Sursa: Agerpres