DEMNITARI DIN 83 DE ŢĂRI ŞI-AU CONFIRMAT PREZENŢA LA FUNERALIILE LUI MANDELA

Şefii de stat sau de guvern şi monarhi sau prinţi moştenitori din cel puţin 83 de ţări şi-au confirmat prezenţa la funeraliile fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, însă şi mai mulţi demnitari au anunţat că vor lua parte la unele dintre ceremoniile în onoarea eroului luptei antiapartheid. Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, şi preşedintele SUA, Barack Obama, şi-au confirmat prezenţa la ceremonii, în timp ce China va fi reprezentată de vicepreşedintele Li Yuanchao. Dintre ţările europene, în fruntea delegaţiilor figurează preşedintele francez, Francois Hollande, şi şefii guvernelor britanic, David Cameron, spaniol, Mariano Rajoy, şi italian, Enrico Letta. Organizaţii regionale precum Uniunea Europeană vor fi reprezentate la nivel înalt, de preşedinţii Consiliului UE, Herman Van Rompuy, şi cel al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, Uniunea Africană - de preşedintele Comisiei, Nkosazana Dlamini Zuma, Commonwealth - de Kamalehs Sharma, iar Liga Arabă - de Samir Hosni. Peste 34 de ţări africane au confirmat de asemenea prezenţa şefilor lor de stat. Dintre şefii de stat membri ai monarhiilor vor fi regele Belgiei, Felipe, Mare Duce al Luxemburgului, Enrique I, şi Regina Iordaniei, Rania. Dintre casele regale care vor fi reprezentate de moştenitorii coroanelor se numără principele de Asturias, Felipe de Borbon, moştenitorul coroanei regale britanice, Charles, prinţul Arabiei Saudite, Muqrin bin Abdulaziz Al Saud, prinţul Naruhito al Japoniei, Haakon al Norvegiei, Federick al Danemarcei şi prinţesa Victoria a Suediei. Papa Francisc l-a desemnat pe cardinalul Peter Kodwo Appiah Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, să-l reprezinte la funeraliile de stat ale lui Nelson Mandela. Şi-au anunţat de asemenea prezenţa la aceste funeralii foştii preşedinţi americani Bill Clinton şi George W. Bush, dar şi foştii premieri britanici Tony Blair, Gordon Brown şi John Major. Funeraliile fostului lider sud-african, decedat pe 5 decembrie, vor fi organizate duminică, 15 decembrie, pe stadionul FNB din Johannesburg.

Sursa: Moldpres

02.01.25 - 14:03
01.01.25 - 16:43
01.01.25 - 16:45
02.01.25 - 14:11
02.01.25 - 14:10
04.01.25 - 16:00
03.01.25 - 13:35
02.01.25 - 14:07
04.01.25 - 15:53
02.01.25 - 14:05
04.01.25 - 15:48
01.01.25 - 16:46
03.01.25 - 13:31
05.01.25 - 12:27
03.01.25 - 13:33