”Decalogul” Mafiei siciliene

Una dintre cele mai temute organizaţii criminale din lume, Mafia italiană, are o istorie veche de aproape două secole. Ramificaţiile ei au ajuns peste tot în lume, iar pentru a putea rezista şi funcţiona mafioţii au respectat mereu reguli stricte. Mafia a apărut în Sicilia secolului al XIX-lea, fiind cunoscută sub numele Cosa Nostra. Clanurile mafiote s-au înmulţit, în timp, pe teritoriul întregii Italii, astfel că au apărut alte grupări extrem de periculoase precum Camorra şi ’Ndrangheta. Fiecare grup este cunoscut ca o „familie“ care stăpîneşte un teritoriu, în care operează acţiunile criminale.
În urma emigraţiei masive italiene din secolul al XIX-lea, Mafia a ajuns şi a prosperat şi în Statele Unite ale Americii. Însă membrii acestei organizaţii au reguli stricte pe care le respectă şi care i-au ajutat să reziste atît de mult în timp. Chiar dacă realitatea a fost mult cosmetizată în filmele celebre de la Hollywood, mafioţii au propriul decalog.
În 2007, a fost arestat Salvatore Lo Piccolo, cunoscut şi sub numele de „Baronul” (il Barone), un mafiot sicilian şi unul dintre cei mai puternici şefi ai mafiei din Palermo, Sicilia. Printre documentele găsite de politişti, s-a descoperit şi un decalog cu 10 reguli stricte pe care membrii organizaţiei erau obligaţi să le respecte. Astfel, capii Mafiei aveau certitudinea că lucrurile nu le scapă de sub control, mai ales în contextul în care membrii mai tineri deveneau tot mai nesupuşi.
Cele 10 porunci fac referire atît la aspecte ale activităţii desfăşurate în cadrul grupărilor mafiote, dar se referă şi la aspecte ale vieţii personale.
Cele 10 porunci ale Mafiei
- Nimeni nu se poate prezenta direct şi singur altui membru. Trebuie să existe o a treia persoană care să facă prezentările.
- Nu te uita niciodată după soţiile prietenilor tăi.
- Să nu fii niciodată văzut în compania poliţiştilor.
- Nu frecventa barurile şi cluburile.
- Eşti dator să fii mereu la dispoziţia Cosa Nostra, indiferent ce s-ar întîmpla, chiar dacă soţia ta naşte în acel moment.
- Orice întîlnire sau programare trebuie respectată în mod absolut.
- Soţiile trebuie tratate cu respect.
- Trebuie să spui adevărul orice informaţie ţi s-ar cere.
- Nu-ţi poţi însuşi banii care aparţin altor familii.
- Oamenii care nu pot face parte din Cosa Nostra: oricine are o rudă apropiată în Poliţie, oricine are un trădător/mincinos în familie, orice persoană care nu respectă valorile morale.












