Cuvîntul gulag ne trezeşte tuturor fiori pe şira spinării. Istoria sovietică este plină de poveşti de bieţi oameni deportaţi, puşi la muncă silnică, înfometaţi, executaţi sau persecutaţi politic. În toată Rusia există un singur muzeu construit dintr-un fost lagăr de concentrare în nordul Munţilor Ural. Acolo sunt dovezile abuzurilor comise în timpul erei staliniste. Astăzi, în condiţiile în care Vladimir Putin încearcă să retrezească sentimentul naţionalist ce rezidă din istoria Rusiei, muzeul acesta este pe punctul de a fi închis.

Perioada sovietică a fost plină de lagăre de concentrare. Astăzi, Perm 36 este singurul lagăr păstrat din timpul conducerii lui Stalin. Aici erau aduşi disidenţii politici iar ultimul prizonier a ieşit pe poarta lagărului în 1988. Mulţi din Vest sunt conştienţi de ororile gulagului, dar puţini realizează că multe lagăre sovietice funcţionau chiar şi în timpul reformelor lui Mihail Gorbaciov. În Rusia, opresiunea este aproape întotdeauna asociată numai cu perioada stalinistă.

Muzeele ruseşti, precum, Muzeul de Stat al Gulagului din Moscova, precum şi Muzeul Interactiv al NKVD din Tomsk sunt singurele locuri care demonstrează teroarea stalinistă a Marei Epurări. Numai că Perm 36 este singurul lagăr de concentrare păstrat şi care imortalizează vieţile disidenţilor din timpul perioadei sovietice. În timpul Uniunii Sovietice, rezidenţilor ruşi le era interzis să călătorească în Perm.

Perm a rămas şi astăzi cea mai mare regiune din Rusia unde au trăit cei mai mulţi condamnaţi din timpul sovieticilor. În timpul lui Stalin exista aşa-numitul „Triunghiul Perm”, acolo unde funcţionau trei lagăre de concentrare care au „găzduit” disidenţi legendari, precum Vladimir Bukovsky, în perioada 1972 – 1988. Sovieticii au ridicat lagărul Perm 36, numit atunci ITK-6, în anul 1946, în mijlocul unei păduri din Munţii Ural, lîngă graniţa cu Siberia. Aici, prizonierii trebuiau să taie copaci în timpul anului şi să trimită, Primăvara, cheresteaua pentru a ajuta oraşele sovietice să fie reconstruite după Război.

Muzeul se află în pustietate şi te întîmpină cu un gard de lemn „încoronat” cu rînduri de sîrmă ghimpată. Turnurile de control sunt verzi, iar la intrare există un mesaj de bun venit: „Centrul Istoric Memorialist al Politicii Represive Perm-36”. Acesta este singurul loc care aminteşte de ororile sovieticilor, acolo unde milioane de prizonieri politici au suferit şi au murit surghiuniţi de represiunea comunistă. Şi nu numai în timpul lui Stalin, ci şi după aceea! La peste 20 de ani de la dezintegrarea Uniunii Sovietice, moştenirea stalinistă şi a totalitarismului încă bîntuie politica din Rusia.

Astăzi, Perm 36 este condus de un grup de activişti sociali numit Memorial, a cărui misiune este de a păstra vie amintirea Uniunii Sovietice. Începînd cu 2005, acest grup a început să găzduiască un forum internaţional pentru activiştii pro-democraţie şi pentru istorici. Pentru o vreme, Perm 36 părea să o ducă bine, iar în 2010, guvernatorul din acea vreme a regiunii, oligarhul Oleg Cirkunov, se înhămase la o revoluţie culturală, aducînd o serie de designeri şi arhitecţi europeni şi americani pentru a pune bazele unei galerii de artă modernă într-o staţie abandonată de feribot, construită în timpul lui Stalin.

Visul lui Perm a fost unul scurt. În 2011, Putin a redobîndit preşedinţia Rusiei, iar Moscova a cunoscut cele mai mari proteste în era post-sovietica. Kremlinul a început o cursă nebună în a pune mîna pe disidenţi. Perm nu a scăpat. Cirkunov a fost înlocuit de un acolit de-al lui Putin iar ONG-ul care se ocupa de Perm 36 a fost catalogat drept o organizaţie anti-rusească.

În iunie 2012, statul rus a început o campanie naţională împotriva ONG-urilor pentru a discredita organizaţiile care apărau drepturile omului şi grupările de opoziţie. Toate aceste organizaţii au fost obligate să se înregistreze ca avînd capital străin. Pentru Perm 36 era începutul sfîrşitului. Finanţările ONG-urilor au fost oprite şi guvernul de la Kremlin a crescut taxele în domeniu. Astăzi, în timpul agresiunii asupra Ucrainei, un muzeu care documenta atacul Kremlinului asupra disidenţilor şi care stătea în gîtul autorităţilor a fost închis publicului.

Spre deosebire de Germania de după cel de-Al Doilea Război Mondial, era post-sovietică a Rusiei nu a fost marcată de o vină colectivă pentru crimele vechiului regim. Nu a fost înfiinţată nici o Comisie pentru Reconciliere şi pentru stabilirea Adevărului, aşa cum s-a întîmplat în Africa de Sud după apartheid. Nu s-a deschis nici o arhivă a poliţiei secrete, aşa cum s-a întîmplat în Germania de Est şi în Ungaria.

În Germania a existat o dezbatere publică puternică pe tema răului produs de nazişti. În contrast, elitele ruseşti au manipulat memoria naţională, reflectînd o legătura puternică între totalitarismul sovietic din trecut şi sistemul anti-democrat din prezent. Departe de Moscova, Perm 26 este o insulă a adevărului într-o Rusie distorsionată.

Kremlinul nu a produs niciodată documente pentru a recunoaşte teroarea impusă. Nu există nici un document naţional sau vreun muzeu dedicat comemorării victimelor terorii comuniste. În noua Rusie, nu a fost niciodată un proces împotriva celor care au executat milioane de oameni în timpul perioadei sovietice

Sursa: europolitics.ro