CUM ARĂTA ÎN REALITATE IISUS HRISTOS?

Nu o să-ţi vină să crezi!
O imagine straniu de familiară, un bărbat tînăr, cu plete ondulate, a căpătat contur după o descoperire extraordinară anunţată de cotidianul britanic Daily Mail. Dacă se dovedeşte a fi autentică, portretizarea lui Iisus Hristos pe o plăcuţă de plumb, descoperită recent, ar putea fi prima imagine palpabilă a Mîntuitorului.
Plăcuţa, de dimensiunile unui card de credit, este sigilată pe toate parţile şi conţine o reprezentare tridimensională a unui cap uman pe ambele parţi. Se pare ca acel chip îl înfăţişează pe Iisus Hristos cu şi fără barbă, iar inscripţiile de pe aceasta s-ar putea traduce din ebraica veche drept Mîntuitorul din Israel.
Această plăcuţă face parte dintr-un tezaur descoperit de un camionagiu palestinian Hassan Saida într-o peşteră aflată pe dealurile ce străjuiesc Marea Galileii. Acesta a refuzat să vîndă vreuna dintre descoperirile sale, acceptînd ca două mostre să fie analizate în laboratoare din Elveţia şi Marea Britanie.
De asemenea, o altă descoperire importantă, într-o peşteră situată la mai puţin de 100 de mile de Qumran, unde s-au descoperit celebrele manuscrise de la Marea Moartă, şi la 60 de mile de Massada, locul unde s-au sinucis în masă evreii reprezentanţi ai unei secte extremiste, în faţa asediului armatei romane în anul 72 î. Hr, la doi după distrugerea Templului din Ierusalim.
Aici s-au găsit peste 70 de cărţi din plumb, care se pare că au aparţinut unei secte evreieşti timpurii cu caracter mesianic, cel mai probabil înrudită cu creştinismul timpuriu. Multe dintre cărţi sînt închise pe toate laturile cu inele metalice, sugerînd că nu erau destinate să fie deschise pentru oricine.
Acest lucru ar putea fi adevărat, deoarece aceste plăcuţe conţin cuvintele sfinte care nu ar trebui să fie citite, cum ar fi numele sacru al lui Dumnezeu, care este rostit doar odată de marele preot în Templul din Ierusalim de Yom Kippur.
Laurenţiu PANAIT
Obiectiv.info












