Procurorul care intimidează victimele din cauză că nu se pricep la arme şi „viol graţios”

Autor: Ana TRIBOI, studentă, USM

La data de 20 iulie 2010, două fete din satul Vorniceni, raionul Străşeni, au fost ameninţate cu pistolul în timp ce se întorceau de la discotecă. Acesta este doar unul dintre numeroasele cazuri despre care auzim sau nu, care sunt sancţionate sau nu de către autorităţi.

O oră mai tîrziu, au venit şi poliţiştii care au început să investigheze cazul. Fetele au fost duse la comisariatul din Străşeni pentru a depune declaraţii despre cele întîmplate. Poliţistul de serviciu, Majuru Nicolae, care era de gardă în acea noapte,  a făcut glume deşuchiate pe seama fetelor de genul: „la felul cum arătaţi m-aş fi luat şi eu de voi!”.

Comisarul din Străşeni, Valeriu Saca, a afirmat că în urma expertizei s-a demonstrat că vinovatul Constantin Calestru nu era în stare de ebrietate, ceea ce nu era nici pe aproape adevărat. Acuzatul, în momentul agresiunii, era foarte beat. Acest lucru s-a constatat şi a doua zi, cînd, după o noapte petrecută în arest, abia  se mai ţinea pe picioare şi îi înjura de mama focului pe toţi poliţiştii, care, în ciuda evidenţelor, nu au luat nici o măsură disciplinară.

Au urmat opt procese de judecată la Judecătoria din Străşeni, şedinţele fiind amînate din cauza că acuzatul nu s-a prezentat la nici un proces, deşi era înştiinţat de fiecare dată prin Citaţie că trebuie să se prezinte. Judecătorul Rusu Vasile susţinea că va lua măsuri în privinţa acuzatului, dar situaţia nu s-a schimbat nici la următoarele şedinţe. Procurorul Andrei Lisnic a prefăcut în glumă cazul şi a exercitat presiuni asupra fetelor pentru ca să renunţe la caz. Oare cît este de normal şi legal  să întrebi o persoană aflată încă în stare de şoc, ce fel de ţeavă avea pistolul cu care a fost ameninţată?! 

Uneia din fete, care a răspuns că ţeava pistolului era de culoare închisă şi că altceva nu-şi mai aminteşte deoarece era speriată, procurorul a mai întrebat-o:

- Ce, nu ai văzut niciodată pistoale în filme?

Ulterior, s-a constatat că arma descrisă există, dar nu aparţinea acuzatului, ci fratelui acestuia. Prin urmare, de doi ani, acuzatul nu s-a prezentat la  nici unul din procesele de judecată.

La ultima şedinţă de judecată, fetele, văzînd că Procuratura şi Justiţia Naţională le-au făcut victime încă o dată, devenind complici ai agresorului lor, au depus o Cerere prin care au anunţat instanţa de judecată că renunţă la proces.

“Este greu să-ţi aminteşti de fiecare dată momentele prin care ai trecut şi, oricum, de doi ani situaţia nu s-a schimbat deloc, am înţeles că degeaba încercăm să facem dreptate pentru că justiţia este oarbă”,  a declarat una dintre fete.

Îşi imaginează cineva cîtă durere şi dezamăgire se află în spatele declaraţiei acestei fete? Cui să mai ceară ea dreptate? CU CE SE OCUPĂ PROCURATURA REPUBLICII MOLDOVA dacă a ajuns să întrebe nişte biete fete agresate cum arată ţeava unui pistol? Unde să-şi mai caute dreptate aceste copile? Îngrijind bătrîni în Italia? În ce ţară, totuşi, trăim?

Dacă, în Februarie 2011, au fost înregistrate 118 crime, conform statisticilor MAI, în prezent, rata crimelor din Republica Moldova a crescut cu 40 la sută, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică şi asta pentru că infractorii rămîn nepedepsiţi şi îşi trăiesc viaţa în linişte printre noi.

Multe persoane aflate în situaţii similare sau chiar mai grave renunţă la depoziţii pentru că nu au putereşi bani să lupte cu autorităţile şi se lasă păgubaşi. Ce trebuie să facem? Să mergem prin vilele luxoase ale procurorilor şi ale unor judecători şi să-i întrebăm cu ce bani şi le-au construit? Oare nu şi din durerea tragică a unor astfel de fete?