CRONICA SĂPTĂMÎNII POLITICE
Avem președinte de Parlament, avem certitudinea numirii unui premier, avem probleme, avem de toate!
* „Chișinăul ocupă un loc prioritar în programul blocului”. Aceasta este declarația primarului capitalei Ion Ceban, membru al Blocului Alternativa, formațiune care a intrat în Parlament cu opt mandate de deputat. Ceban nu neagă că, în toate cele 15 capitole din programul de bloc, interesele capitale sînt în cap de listă. Acesta a enumerat problemele de infrastructură, transport, administrație și investiții. Prioritizarea capitalei face parte din strategia mai largă a Blocului Alternativa care include 15 capitole și vizează dezvoltarea economică, administrativă și socială a țării, spune Ceban.
* Partidul Comuniștilor și-a constituit fracțiunea parlamentară, formată din opt deputați. Formațiunea va fi condusă de Diana Caraman, care a declarat, de la tribuna Parlamentului, că PCRM nu recunoaște rezultatele alegerilor, pe care le consideră „nedemocratice și nedrepte”.
* Deputatul Renato Usatîi a anunțat oficial constituirea fracțiunii parlamentare a „Partidului Nostru”, formată din șase deputați, în noul Parlament. Ultimul a fost desemnat președinte, Elena Grițco, vicepreședinte, iar Alexandr Berlinschi, secretar.
* Liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc a declarat, în cadrul ședinței de constituire a noului Parlament, că formațiunea se poziționează ca o opoziție pro-europeană.
* Doina Gherman a fost aleasă președinta fracțiunii PAS în noul Parlament. În funcția de vicepreședinți ai fracțiunii au fost desemnați Veronica Roșca, Lilian Carp și Igor Groza. Igor Chiriac va ocupa poziția de secretar al fracțiunii.
* În cadrul ședinței de constituire a Parlamentului Republicii Moldova din legislatura a XII-a, desfășurată la 22 Octombrie, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a anunțat formarea fracțiunii socialiștilor și a prezentat componența acesteia, alcătuită din 17 deputați: Vlad Batrîncea, Petru Burduja, Olga Cebotari, Marcel Cenușa, Alla Darovannaia, Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, Adrian Lebedinschi, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco, Dorin Pavaloi, Ala Pilipețcaia, Adela Răileanu, Bogdat Țîrdea, Ala Ursu-Antoci, Grigori Uzun și Pavel Voicu. În cadrul primei ședințe a fracțiunii socialiștilor, Igor Dodon a fost ales președinte al fracțiunii, Zinaida Greceanîi – vicepreședinte și Alla Darovannaia – secretar.
* Cu votul a 55 de deputați, președintele PAS, Igor Grosu, a fost ales șef al Legislativului pentru următorii patru ani. Acesta este al doilea mandat al său la conducerea Parlamentului. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței de constituire a Parlamentului de legislatura a XII. Procedura de alegere a fost precedată de construirea Comisiei speciale care a delegat doi candidați. Pentru funcția de speaker al Parlamentului a fost propus și candidatul Blocului Alternativa, Alexandr Stoianoglo. Acesta acumulat 32 de voturi. În total, la procedura de vot au participa 87 de deputați.
* Alexandru Munteanu, candidat propus la funcția de premier: ”Principalele priorități ale noului Guvern vor fi accelerarea dezvoltării economice, atragerea investițiilor și sprijinirea grupurilor vulnerabile din punct de vedere social”. Acest lucru a fost declarat de candidat pentru funcția de prim-ministru, pe care intenționează să-l propună partidul de guvernămînt „Acțiune și Solidaritate” (PAS). Alexandru Munteanu a spus că, în primul rînd, dorește să se ocupe de dezvoltarea economiei și că este interesat de aspectele legate de blocul economic, de opiniile economiștilor, ale experților, ale societăților civile, ale camerelor de comerț și ale agenților economici. Candidatul la funcția de prim-ministru a anunțat intenția de a crea grupuri de experți și grupuri de discuții în Ministere pentru a utiliza în mod eficient toate opiniile și ideile care pot contribui la dezvoltarea Moldovei. El trebuie să fie dezvoltate nivel economic și creșterea traiului un obiectiv comun pentru toate for politice, indiferent de opiniile lor. Candidatul a subliniat că nu este angajat politic, dar susține cursul ales de partidul cîștigător al alegerilor și împărtășește pe deplin calea europeană a Moldovei, iar noul Guvern se va angaja în promovarea unor reforme importante pentru pregătirea Moldovei în vederea aderării la Uniunea Europeană. Potrivit acestuia, programul noului Guvern va include și un important bloc social, care face parte din speranțele și aspirațiile majorității cetățenilor noștri. Alexandru Munteanu a recunoscut că are trei cetățenii: moldovenească, română și americană. În calitate de fondator al Alianței Franceze din Moldova, i sa oferit și cetățenia franceză, dar el a refuzat, considerînd că este „prea mult”.
* Uniunea Europeană ar putea decide, în Noiembrie, începerea negocierilor cu Republica Moldova și Ucraina asupra celor șase seturi de capitole care inclus reformele necesare pentru aderare. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de comisarul european pentru extindere Marta Kos. Ea și-a exprimat încrederea că Ungaria va debloca deschiderea negocierilor cu Ucraina și va deschide calea pentru luarea unei decizii simultane în privința ambelor state. Marta Kos a subliniat că atît Republica Moldova, cît și Ucraina, au îndeplinit condițiile necesare pentru a începe negocierile asupra celor șase pachete tematice de negociere care inclus peste 30 de capitole de reforme.
Marta Kos, comisarul european pentru Extindere: ”Pînă în Noiembrie, Consiliul va putea deschide toate cele șase pachete tematice de negociere. Totul este pregătit pentru accelerarea reformelor după acest pas. În Moldova, cetățenii au demonstrat deja pentru a cincea oară că doresc cu adevărat să rămînă pe calea europeană. Sînt sigură că statele membre nu vor dori să oprească acest proces, pentru că, dacă ne oprim acum, va fi un pas care va ajuta Rusia și reprezentanții săi. Analizăm toate opțiunile posibile pentru a avansa. Am spus întotdeauna că procesul se bazează pe merite, iar Moldova și Ucraina au demonstrat rezultate. În al doilea rînd, Ungaria nu s-a opus acordării statutului de țară candidată Ucrainei. Prin urmare, mă aștept ca Ungaria să susțină acum deschiderea primului pachet tematic și apoi a tuturor celorlalte”. (M.C.)
