COREEA DE NORD AMENINTA CA VA ATACA NAVE MILITARE SUD-COREENE

Coreea de Nord a anunţat vineri că este pregătită să deschidă focul pe loc şi fără somaţie asupra unor nave militare sud-coreene care încalcă - potrivit Phenianului - frontiera maritimă dintre cele două ţări, în Marea Galbenă, relatează AFP.

Armata Populară Coreeană (KPA), numele oficial al forţelor de la Phenian, a anunţat că 17 ambarcaţiuni sud-coreene de patrulare rapidă au intrat în apele teritoriale nord-coreene în prima săptămînă din luna mai «sub pretextul» interceptării unor vase de pescuit chineze.

Într-un comunicat numit «Avertisment special şi urgent», KPA a anunţat că, de acum înainte, «va deschide focul pe loc şi fără niciun avertisment în prealabil» asupra oricărei nave sud-coreene care va fi percepută că ar fi intrat în apele teritoriale nord-coreene.

În cazul în care armata sud-coreeană va riposta, KPA va lansa noi «tiruri de represalii» împotriva acestor nave, potrivit comunicatului difuzat de KCNA, agenţia de presă oficială nord-coreeană.

Cele două Corei nu sînt de acord asupra amplasării graniţei maritime în Marea Galbenă. De la încheierea războiului din Coreea (1950-1953), marcată doar printr-un armistiţiu, Phenianul şi Seulul sînt tehnic în stare de război.

În replică la comunicatul KPA, Ministerul Apărării de la Seul a dezminţit categoric orice incursiune a navelor sud-coreene şi a acuzat Phenianul de intensificare a tensiunilor în zonă.

Graniţa maritimă intercoreeană a fost teatrul unor înfruntări armate de scurtă durată, dar violente în 1999, 2002 şi 2009.

Sursa: Agerpres

02.08.25 - 21:07
02.08.25 - 12:28
01.08.25 - 13:07
02.08.25 - 12:30
03.08.25 - 12:46
02.08.25 - 12:31
03.08.25 - 16:19
11.08.25 - 13:33
05.08.25 - 16:46
01.08.25 - 13:08
03.08.25 - 12:50
01.08.25 - 13:06
03.08.25 - 12:48
01.08.25 - 13:04
06.08.25 - 00:06