Contul de e-mail al directorului FBI a fost spart de hackeri afiliați Iranului

Hackerii avînd legături cu Iranul au revendicat public spargerea contului personal de e-mail al directorului FBI, Kash Patel, publicînd pe internet fotografii ale oficialului şi alte documente, relatează Reuters.

Pe site-ul lor, grupul de hackeri Handala Hack Team a declarat că ”Patel îşi va găsi acum numele pe lista victimelor conturilor sparte cu succes”.

Un oficial al Departamentului Justiţiei a confirmat că e-mailul lui Patel a fost spart şi a spus că materialul publicat online pare autentic.

FBI nu a răspuns imediat la o solicitare de comentarii şi nici hackerii nu au răspuns imediat la mesaje, precizează Reuters.

Handala, care se autointitulează un grup de hackeri justiţiari pro-palestinieni, este considerat de experţii occidentali ca fiind una dintre numeroasele identităţi utilizate de unităţile de cyber-informaţii ale Guvernului iranian. Handala a revendicat recent atacul cibernetic asupra furnizorului de dispozitive şi servicii medicale Stryker din Michigan, pe 11 Martie, susţinînd că a şters o cantitate uriaşă de date ale companiei.

Reuters nu a putut autentifica în mod independent e-mailurile lui Patel, dar adresa personală de Gmail pe care Handala susţine că a spart-o se potriveşte cu adresa asociată lui Patel în încălcări de date anterioare păstrate de firma de informaţii din dark web District 4 Labs. O mostră din materialul încărcat de hackeri şi analizat de Reuters pare să conţină o combinaţie de corespondenţă personală şi profesională din perioada 2010-2019.

 

01.05.26 - 11:38
03.05.26 - 12:46
01.05.26 - 11:40
02.05.26 - 02:01
03.05.26 - 12:42
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
03.05.26 - 12:45
05.05.26 - 11:49
03.05.26 - 12:44
04.05.26 - 17:27