Consens intre Rusia si SUA?

Tillerson şi Lavrov consideră importantă trecerea la o nouă etapă de negociere în privința programului nuclear Nord-coreean

Şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov şi Rex Tillerson, au avut, Marţi, la telefon, o discuţie consacrată programului nuclear Nord-coreean, convenind importanţa trecerii la o etapă de negociere, potrivit Moscovei, transmite AFP.

„Cele două părţi împărtăşesc opinia că programul Nord-coreean de rachete nucleare este contrar cerinţelor Consiliului de Securitate al ONU”, a indicat ministerul rus al Afacerilor Externe, într-un comunicat. „S-a subliniat că este necesară trecerea cît mai rapidă de la un limbaj al sancţiunilor la un proces de negociere”, arată aceeaşi sursă.

Lavrov a „subliniat din nou că este inadmisibil să fie exacerbate tensiunile din jurul peninsulei coreene prin retorica agresivă a Washingtonului faţă de Phenian şi prin sporirea pregătirilor militare în regiune”, a adăugat respectiva sursă, precizînd că discuţia telefonică a avut loc la iniţiativa Washingtonului.

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat Vineri, în unanimitate, graţie susţinerii Chinei, o rezoluţie ce impune noi sancţiuni la adresa Coreei de Nord, în special restricţii la importurile de petrol, cruciale pentru programele sale balistic şi nuclear.

Preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat că „va distruge total” Coreea de Nord în caz de atac asupra SUA, în timp ce Phenianul afirmă că trebuie să fie acceptat ca o putere nucleară de către comunitatea internaţională.

Coreea de Nord a calificat Duminică noile sancţiuni ale ONU drept „un act de război”. Moscova a chemat la organizarea de discuţii între Coreea de Nord şi Statele Unite, avertizînd asupra „riscului unei escaladări care să scape de sub control”.

 

01.07.25 - 13:31
02.07.25 - 11:50
05.07.25 - 12:51
01.07.25 - 13:30
01.07.25 - 13:26
07.07.25 - 11:48
08.07.25 - 00:53
10.07.25 - 13:03
06.07.25 - 16:19
02.07.25 - 11:54
01.07.25 - 13:28
05.07.25 - 12:54
06.07.25 - 14:28
06.07.25 - 12:42
03.07.25 - 10:29