CONFLICTUL DIN UCRAINA: SUA IMPUN NOI SANCTIUNI CONTRA UNOR FIRME RUSESTI

Statele Unite au impus joi noi sancţiuni contra unor firme ruseşti, inclusiv contra unor asociaţi ai unui comerciant miliardar de gaz rusesc, operatori portuari din Crimeea şi foşti oficiali ucraineni, acuzaţi că au încercat să eludeze sancţiunile americane contra Rusiei şi separatiştilor pentru rolul lor în conflictul din Ucraina, informează Reuters şi France Presse.
Departamentul Trezoreriei a impus măsuri contra a opt entităţi şi persoane fizice care, afirmă Trezoreria, i-au acordat sprijin lui Ghennadi Timcenko, un comerciant de gaz marcant sancţionat anterior pentru presupusele sale legături cu Kremlinul. De asemenea, au fost vizate două entităţi ce ar fi acordat sprijin lui Boris Rotenberg, un om de afaceri rus şi aliat al preşedintelui Rusiei Vladimir Putin.
"Acţiunea noastră de astăzi ne arată determinarea de a menţine presiunea asupra Rusiei pentru încălcarea dreptului internaţional şi alimentarea conflictului din estul Ucrainei", a declarat Trezoreria într-un comunicat.
În detaliu, 13 persoane acuzate de comiterea unor "violări grave" eludînd sancţiunile au fost adăugate pe lista neagră americană şi vor avea eventualele lor active din Statele Unite îngheţate.
Statele Unite au sancţionat de asemenea joi patru foşti oficiali ucraineni, apropiaţi ai fostului preşedinte înlăturat Victor Ianukovici, pentru folosirea ilicită a bunurilor publice.
Cinci operatori portuari activi şi o companie de feriboturi din Crimeea, regiune ucraineană anexată de Rusia, au fost de asemenea vizaţi de Trezoreria SUA, adaugă comunicatul.
La sfîrşitul lunii iunie, europenii au prelungit oficial pînă la sfîrşitul lunii ianuarie 2016 sancţiunile economice grele impuse Rusiei pentru rolul ei în conflictul din Ucraina. Noile sancţiuni americane au fost de asemenea impuse ca răspuns la acţiunile Rusiei în Ucraina.
Sursa: Agerpres












