CM-2026. ALGERIA – AUSTRIA 3-3, IORDANIA – ARGENTINA 1-3
Incredibil final de grupe! Algeria și Austria merg împreună în fazele eliminatorii după un thriller cu 6 goluri, iar Messi își face apariția pe teren în ultima jumătate de oră a meciului cu Iordania și marchează al șaselea gol la turneul final!
De povestit generațiilor! Întîlnirea dintre Algeria și Austria va rămîne în amintirea celor două echipe ca meciul împăcării. Sau cel puțin așa ar trebui după ce algerienii le-au purtat pică austriecilor vreme de 44 de ani din cauza unei eliminări nedrepte de la Mondialul din ‘82, iar acum se califică împreună mai departe.
25 iunie 1982. Germania de Vest - Austria, ultimul meci din grupă programat la o zi după ce Algeria își jucase ultima partidă într-o victorie cu 3-2 cu Chile și practic ambele echipe știau exact ce scor trebuie să înregistreze pentru a merge împreună mai departe. Nemții aveau nevoie de o victorie, dar una la puține goluri diferență pentru a nu le strica golaverajul austriecilor, ceea ce s-a și întîmplat pentru că un gol marcat încă din minutul 10 a decis ceea ce algerienii numesc “rușinea de la Gijón”. Acesta a fost și momentul în care FIFA a decis să regîndească sistemul și să pună ultimele meciuri din grupă la aceeași oră.
44 de ani de așteptare. Atît au avut de așteptat algerienii pentru o revanșă cu Austria pe care o puteau obține în prelungirile meciului. Ambele echipe erau sigure de calificare la un rezultat egal, dar niciuna nu a vrut să joace teatru pe teren și au marcat împreună 6 goluri într-un meci absolut nebun! Arnautovic a deschis scorul pentru austrieci în minutul 28, Belghali a egalat înainte de pauză cu cel mai norocos gol posibil pentru că mingea a refuzat să iasă în afara terenului și s-a lovit de fanionul din colț, Mahrez a recuperat-o, iar jucătorul Veronei a restabilit egalitatea în agonia iranienilor care stăteau cu sufletul la gură la acest meci pentru că orice alt rezultat în afara egalului i-ar fi calificat. Sabitzer i-a adus din nou pe austrieci în avantaj după pauză, Mahrez a restabilit imediat egalitatea, iar ultimul sfert de oră s-a jucat la trecerea timpului pentru că devenise deja prea riscant pentru a forța o victorie de orgoliu. Asta pînă cînd s-au arătat minutele de prelungiri, doar 4.
Cînd timpul aproape expirase, Mahrez marchează golul răzbunării algerienilor și îi trimite pe austrieci în agonie, dar Ralf Rangnick face o mutare disperată și introduce un atacant în locul unui fundaș pentru ultimele zeci de secunde ale meciului, ceea ce ar putea fi inspirația carierei pentru că jucătorul proaspăt campion cu LASK Linz, Sasa Kalajdzic, marchează în minutul 90+6 cu o lovitură de cap golul egalizator care trimite ambele echipe mai departe și o scoate pe Iran complet din ecuație. Niciunul dintre jucătorii de pe teren nu era născut în 1982 cînd s-a născut acea rivalitate, dar acum algerienii și austriecii și-au strîns mîna la final și merg împreună mai departe după un meci în care s-a jucat cu cărțile pe masă. Fantastic final! Astfel, tabloul șaisprezecimilor este acum complet, Austria va întîlni Spania, iar Algeria pe Elveția.
Messi! Leo Messi! Zeul Argentinei a fost rezervă la un turneu final pentru prima dată după 20 de ani, dar și-a făcut apariția pe teren în minutul 60 la scorul de 2-1 pentru argentinieni după golurile marcate în prima repriză de Lo Celso din lovitură liberă și Lautaro din penalty și o tresărire de orgoliu a iordanienilor imediat după pauză cu reușita semnată de Tamari. O jumătate de oră pe teren și două încercări din lovitură liberă i-au fost însă suficiente lui Messi pentru a-și pune din nou amprenta asupra jocului cu al șaselea gol la acest turneu prin care își prelungește totodată recordul la șapte meciuri consecutive cu gol marcat și urcă recordul all-time de goluri marcate la Campionatele Mondiale la 19 reușite! Fantastic! Argentina era oricum deja calificată, dar își respectă statutul și merge în fazele eliminatorii cu maxim de puncte, lucru pe care l-au mai realizat doar Mexic și Franța! Pentru argentinieni urmează Capul Verde în șaisprezecimi, Australia sau Egipt în optimi și Elveția, Algeria, Columbia sau Ghana pentru un loc în semifinale. Pare la îndemînă, dar vorbim de un Campionat Mondial în care orice e posibil.
Clasamentul final al Grupei J:
1. ARGENTINA - 9 puncte (8-1 golaveraj)
2. AUSTRIA - 4 puncte (6-6g)
3. Algeria - 4 puncte (5-7g)
4. Iordania - 0 puncte (3-8g)
Sursa: Cu si despre fotbal
