CITARE PUBLICĂ

JUDECĂTORIA CRIULENI, sediul Dubăsari, comunică lui Bulat Diana, născută la 29.10.2000, domiciliată în s. Molovata, r-nul Dubăsari că, pe rolul instanţei se află spre examinare cererea de chemare în judecată depusă de B.C. „Victoriabank” S.A. către Bulat Diana privind încasarea datoriei.

Pârâta Bulat Diana este obligată, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentului aviz, să prezinte referinţa scrisă privind acţiunea reclamantului şi toate probele necesare care confirmă obiecţiile sale, prin intermediul Secţiei de evidenţă şi documentare procesuală a Judecătoriei Criuleni, sediul Dubăsari, pe adresa: s. Ustia, raionul Dubăsari, str. Ştefan cel Mare nr. 9, sau la adresa electronică jdb@justice.md

Se explică pârâtei că, în cazul nedepunerii referinţei şi a probelor în termenul stabilit, judecarea cauzei se va face în baza materialelor anexate la dosar. Judecător - Stepan EPURE

Publicat la 30.07.2026