CITAŢIE

În conformitate cu art. 108, art. 2762 - 2764 din Codul de procedură civilă al RM, Judecătoria Orhei (sediul Central), cu adresa în mun. Orhei, str. V. Mahu, 135, solicită pârâtul Negara Valentin, cu domiciliul în mun. Orhei, str. I. Iakir, 15/37, în termen de 30 de zile, calculat de la data publicării prezentei citaţii, să prezinte instanţei judecătoreşti şi reclamantului o referinţă, precum şi copii de pe înscrisurile necesare în susţinerea poziţiei sale, în cauza civilă în procedura examinării cererii cu valoare redusă, intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de ÎM CA „Grawe Carat Asigurări” SA către Negara Valentin, privind despăgubirea de asigurare.

În caz că, pârâtul nu va depune referinţa în termenul stabilit de către instanţa de judecată, va fi decăzut din dreptul de a o prezenta ulterior, iar soluţionarea cererii va avea loc în baza materialelor anexate la dosar. Judecător - Steliana LAZARI

Publicat la 22.09.2026