Citaţie publică
În conformitate cu prevederile art.108, art. 2762 - 2764 Cod de procedură civilă, Judecătoria Orhei (sediul Central), sediul mun. Orhei, str. Vasile Mahu 135, comunică pîrîtului Loredana Maznic, cu domiciliul în r-nul Teleneşti, sat. Hirişeni, despre faptul acceptării în procedura prevăzută pentru examinarea cererilor cu valoare redusă a cererii de chemare în judecată depusă de BC „Moldindconbank” SA împotriva pârâtului Loredana Maznic cu privire la încasarea datoriei.
Se propune pârâtului Loredana Maznic, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei notificări, să facă cunoştinţă cu materialele cauzei şi, după caz, să prezinte instanţei de judecată (Judecătoria Orhei, sediul Central, cu sediul mun. Orhei, str. V. Mahu, 115, judecător Mihail Josanu, Sala Mare), referinţă şi toate probele care confirmă circumstanţele pe care îşi întemeiază obiecţiile.
Se explică pârâtului că procedura de examinare a cererilor cu valoare redusă este scrisă şi nu presupune citarea participanţilor la proces, iar dacă nu va depune referinţa în termenul stabilit, examinarea cauzei va avea loc în baza materialelor anexate la dosar. Judecător - Mihail JOSANU
Publicat la 22.10.2026
