Cine a lasat sindicatele fara bani? Budza sau Sor? Ori amîndoi?

E prăpăd şi jale în casa sindicatelor. Angajaţii aparatului central al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) îşi ridică mereu salariile cu  o întârziere de 2-3 luni pe parcursul ultimilor doi ani. Cresc datoriile curente ale instituţiei. Potrivit informaţiei comisiei de cenzori a Confederaţiei, CNSM a luat împrumuturi de mai bine de 10 milioane de lei. Doar restanţele salariale se acumulaseră în suma de peste 725 mii de lei.

În acelaşi timp, sursa respectivă, adică comisia de cenzori a CNSM, constată că întreprinderea AIR MOLDOVA SRL datorează sindicatelor mai bine de 60 milioane de lei, inclusiv 3,6 milioane de lei cu titlu de dobîndă. Citeşti şi te cruceşti! Iese că din cauza datoriilor, CNSM a ajuns în pragul falimentului, a rămas fără bani. Cum s-a ajuns în această situaţie penibilă?

 Răspunsul îl aflam tot din informaţia comisiei de cenzori a CNSM. Potrivit acesteia, acum aproape 6 ani, Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova, în persoana lui Oleg Budza, preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, i-a acordat un împrumut în valoare de 40 milioane de lei pe un termen  de 60 de zile, cu o rată de dobândă firmei Asigromex SRL, care din raportul Kroll ar rezulta că face parte din imperiul lui Ilan Şor, prietenul lui Oleg Budza. Însă, la expirarea termenului de rambursare, Asigromex SRL nu a restituit cele 40 milioane de lei, ci doar 4,445 milioane de lei.

Însă, în loc să manifeste o atitudine de îngrijorare, să oblige datornicul să restituie suma întreagă de bani luată cu împrumut de la sindicate, Oleg Budza, în mod surprinzător, unilateral a prelungit în repetate rînduri contractul de împrumut cu firma Asigromex SRL. Mai grav, la 1 august 2017, Oleg Budza îi mai dă un împrumut firmei Asigromex SRL în valoare de 16 milioane de lei!!!

 Dar, ca să creeze aparenţele că el luptă cu înverşunare pentru recuperarea datoriei, Oleg Budza încheie la 28 noiembrie 2017 un contract de cesiune cu firma Infoton Com SRL, tot din imperiul lui Şor, prin care acest agent economic preia mai bine de 51,555 milioane de lei nerestituiţi de către Asigromex SRL, totodată obligându-se să achite CNSM o dobîndă de 11 procente. Dar, după luna iunie 2019, Infoton Com SRL încetează sa achite sumele de bani către CNSM.

 Cu o datorie de aproape 4,4 milioane de lei, doar la capitolul restanţă la dobândă, firma Infoton Com SRL îi propune lui Oleg Budza să încheie o tranzacţie de împăcare, pe care acesta o acceptă şi o semnează la 2 ianuarie 2020.  Potrivit acestui act, Infoton Com SRL îşi asumă angajamentul să plătească către CNSM aproape 4,4 milioane de lei cu titlu de dobîndă. În plus,  respectivul agent economic se obligă să achite 493,520 mii de lei cu titlu de penalitate pentru rerambursarea la termen a împrumutului luat de la CNSM. Tot prin respectiva tranzacţie, valabilitatea contractelor de împrumut încheiate de Oleg Budza cu Asigromex SRL este prelungită pînă la data de 1 ianuarie 2020, Infoton Com SRL obligîndu-se să plătească sindicatelor o sumă de bani calculată la nivelul de 11 procente din cele 51, 55 milioane de lei. Dar cel mai important este faptul că Infoton Com SRL se obligă să restituie CNSM, preluată de la Asigromex SRL, în termen de cel mult 2 zile lucrătoare din momentul expirării valabilităţii termenelor celor 2 contracte de împrumut încheiate cu Asigromex SRL.

 Pînă aici, parcă totul e bine şi clar. Dar, inexplicabil, tot la această dată, adică la 2 ianuarie 2020, Oleg Budza, care reprezenta CNSM în calitate de cedent, încheie un contract de cesiune a dreptului de creanţă cu SRL Avia Partner, în calitate de cesionar şi cu administraţia Infoton Com SRL, debitor cedat. Pe surse am aflat că administratorul SRL Avia Partner, Ilie Toniţoi, ar avea cam 80 de ani şi că firma cu pricina ar fi una fantomă si că, de fapt, astfel s-a încercat pierderea urmei datoriei faţă de CNSM.  Conform tocmelii acestor trei, Oleg Budza cesionează cu acordul Infoton Com SRL toate drepturile şi obligaţiile  de creanţă, adică asupra datoriei faţă de sindicate, SRL Avia Partner.

 Tot la 2 ianuarie 2020, Oleg Budza face o înţelegere adiţională cu Alexandru Ceban, preşedintele companiei aeriene  AIR MOLDOVA SRL,  privatizată de către compania Civil Aviation Group SRL, al carei co-fondator, anume Andrei Ianovici, potrivit Ziarului de Gardă şi portalului Anticorupţie.md, este din anturajul lui Şor. În urma acestei tocmeli, compania AIR MOLDOVA preia şi ea datoria Asigromex SRL, doar că de la Infoton Com SRL, pe perioada 1 februarie 2020-12 februarie 2022  şi se obligă să achite o dobîndă de 7 procente anual. Însă, ca şi celelalte firme ale lui Şor, cu care Oleg Budza a încheiat  contracte, a făcut tocmeli, înţelegeri, tranzacţii, compania AIR MOLDOVA a uitat în scurt de timp de datoriile faţă de CNSM, reuşind să restituie doar jumătate de milion de lei şi, deci, cum am spus la început, ea datorează CNSM peste 60 milioane de lei.

Am încercat să discut pe marginea acestei datorii cu Oleg Budza  şi anume să clarific de ce firmele prietenului dumnealui, Ilan Şor, nu vor să întoarcă acele peste 60 milioane în bugetul CNSM, care este gol acum, din care cauză nu se plătesc salariile angajaţilor aparatului central, cresc datoriile instituţiei. Am dorit să aflu de ce a fost atît de tolerant cu aceşti datornici, de ce nu a recurs la lege, de ce a continuat sa le dea împrumuturi, deşi se vedea că datoriile nu se achită, de ce s-a recurs la plimbarea datoriilor prin atîtea firme ale lui Şor. Da, eu înţeleg ca Oleg Budza este prieten cu acest ins, condamnat la puşcărie de prima instanță de judecată, dar liderul sindicatelor din Moldova trebuie să înţeleagă că banii nu sunt ai lui, ci ai CNSM, adică ai sutelor de mii de membri de sindicat! Dar nu a fost posibil. Am aflat că Oleg Budza nu mai vine la serviciu, în casa sindicatelor, de vreo două luni, adică cam de cînd avem noua guvernare. Oficial, el s-ar afla în concediu, tocmai de vreo două  ori şi-a luat fi luat concediu. A doua cerere a lui de concediu nici măcar nu a fost depusă de el personal, ci de cea mai fidelă subalternă a lui.

 Însă,  surse din conducerea CNSM, mi-au sugerat ca Oleg Budza ar fi devenit fugar,  ca şi Plahotniuc, Şor, Platon şi alţi multi hoţi care au prădat ţara noastră. Mi-au dat şi indicii, unde ar putea să se afle bossul sindicatelor din Moldova. Fie la vila lui din Cipru, fie acasă la amanta lui, o subalternă  mai tînără decât el cu vreo 25 de ani. Dar poate  chiar la Şor?  Eu nu ştiu, aşa mi-au spus persoane serioase din conducerea CNSM. Personal, l-am sunat de cîteva să vorbesc cu dumnealui, însă telefonul lui mereu este deconectat.

Eu cred că Oleg Budza are tot temeiul să umble fugar, ca şi prietenii lui - Şor si Plahotniuc, mai ales după dezvăluirile din vara trecută ale parlamentarilor noştri despre vânzările, înstrăinările încîlcite, ilegale ale averilor sindicatelor, iar acum se dovedeşte că el este necurat chiar și în folosirea banilor CNSM.

Am încercat să discut despre încîlcelile cu bani sindicatelor prin firmele lui Şor cu Mihail Hîncu, care în cererea lui Oleg Budza de concediu, a fost numit temporar preşedinte al CNSM. Însă, dumnealui nu a putut să-mi spună nimic, deoarece toate deciziile privind acordarea împrumuturilor  şi tocmelile ulterioare au fost făcute exclusiv de Oleg Budza. Mihail Hîncu doar a reuşit să-mi explice că el a vorbit cu Alexandru Ceban, preşedintele Companiei AIR MOLDOVA SRL, pe care l-a întrebat cînd acesta are de gând să întoarcă datoria, însă răspunsul a fost că nu sunt bani. De bună seamă, am accesat informaţia despre starea financiară a companiei AIR MOLDOVA şi m-am convins, potrivit ultimelor date, că întreprinderea are pierderi de mai bine de 320 milioane de lei. Aşa că lui Alexandru Ceban nu-i  arde acum de cele peste 60 milioane de lei, datorie faţă de CNSM. Mie, personal, acesta mi-a replicat dur, chipurile, este vorba de relaţiile dintre 2 părţi contractuale  şi că acest lucru nu mă priveşte.

 Eu doar sunt intrigat de faptul, oare chiar acest Oleg Budza nu ar trebui să răspundă pentru toate şmecheriile astea cu milioanele sindicatelor băgate în firmele amicului său Şor, matrapazlîcuri care au lăsat fără bani Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova?

 Vlad LOGHIN

 

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
02.11.24 - 13:26
01.11.24 - 13:40