CELE MAI SÎNGEROASE ATACURI DIN ULTIMII 20 DE ANI

Atacul armat comis într-un imobil la un sediu aparţinînd Marinei americane, în Washington, Luni, soldat cu 13 morţi, este unul dintre cele mai sîngeroase din ultimii 20 de ani în SUA, relatează AFP.

* 26 Iulie 2013: Un bărbat de origine cubaneză ia ostatice şi omoară şase persoane, într-un cartier hispanic din Miami (Florida), după care este rănit mortal de către forţele de ordine. * 14 Decembrie 2012: Un tînăr, în vîrstă de 20 de ani, omoară 26 de persoane, dintre care 20 sunt minori, într-o şcoală primară la Sandy Hook, în Newtown (Connecticut). * 20 Iulie 2012: În total, 12 persoane sunt ucise, iar alte aproximativ 70 rănite, într-un atac armat comis într-un cinematograf, la avanpremiera unui nou film din seria Batman, la Autora, în apropiere de Denver (Colorado). * 2 Aprilie 2012: Un coreean ucide şapte persoane şi răneşte alte trei, la Universitatea religioasă Oikos (California), după care se predă. Atacatorul şi-a ucis victimele după ce le-a aliniat la un zid. * 5 Noiembrie 2009: Un psihiatru militar de origine palestiniană declanşează cel mai grav atac armat înregistrat vreodată într-o bază militară americană, omorînd 13 persoane şi rănind alte 42, după care este rănit şi arestat. * 3 Aprilie 2009: Un bărbat de origine vietnameză ucide 13 persoane într-un centru de primire pentru imigranţi, la Binghamton (statul New York). * 24 Decembrie 2008: Un bărbat deghizat în Moş Crăciun ucide nouă persoane reunite să petreacă revelionul la Covina, la periferia Los Angelesului (California), şi se sinucide. * 16 Aprilie 2007: Un student în vîrstă de 23 de ani de origine coreeană ucide 32 de persoane, după care se sinucide, în campusul Universităţii Virginia Tech, la Blacksburg (Virginia). Acesta este cel mai grav masacru din istoria ţării, pe trimp de pace. * 21 Martie 2005: La Red Lake (Minnesota), un adolescent în vîrstă de 16 ani omoară în şcoala în care învaţă nouă persoane, între care cinci elevi, după care se sinucide. * 29 Iulie 1999: După ce-şi ucide soţia şi cei doi copii, un speculator la bursă deschide focul în două firme de brokeraj, la Atlanta (Georgia), omorînd nouă persoane, apoi se sinucide. * 20 Aprilie 1999: La Littleton (Colorado), doi elevi deschid focul la liceul Columbine şi omoară 12 elevi şi un profesor. Cei doi atacatori se sinucid. * 16 Octombrie 1991: Un bărbat omoară 22 de persoane într-un restaurant, la Killeen (Texas), şi rănesc alte aproximativ 20, după care se sinucide.