„Cel mai ciudat dintre accidentele ciudate”

Un american din New York, care urma să devină tată, a murit în urma unei explozii a dispozitivului pe care îl construia împreună cu fratele său. Dispozitivul ar fi urmat să dezvăluie într-o petrecere ce sex va avea copilul nenăscut, relatează BBC. Christopher Pekny, în vîrstă de 28 de ani, lucra, Duminică, împreună cu fratele său, la un dispozitiv „cu un fel de țeavă”, care ar fi trebuit să le arate invitaților dacă copilul său, care urma să se nască, va fi fată sau băiat. Poliția din orașul Liberty nu a dat alte detalii cu privire la dispozitiv, dar a precizat că divizia de dezamorsare a bombelor investighează incidentul.
Michael Pekny, fratele bărbatului decedat, a spus presei americane că a fost „cel mai ciudat dintre accidentele ciudate pe care mi le pot imagina”, precizînd că nu își poate da seama ce a cauzat explozia. El a fost rănit și transportat la spital.
Petrecerile de dezvăluire a genului unui copil sunt foarte populare în SUA și în general sunt inofensive, dar multe dintre ele au cauzat tragedii.
Săptămînile trecute, un bărbat din Michigan a murit după ce a fost lovit de șrapnelul unui „mic tun improvizat”, potrivit unui raport al Poliției.
Însă poate cele mai grave tragedii provocate de astfel de petreceri au fost în 2020 și 2017, cînd au izbucnit mari incendii de vegetație în California, respectiv Arizona. Incendiul din statul californian provocat de o astfel de petrecere a distrus peste 7.600 de hectare de vegetație, mai multe case au ars și sute de oameni fiind puși în pericol.












