CEHIA A DECLARAT RUSIA DREPT CEA MAI MARE AMENINȚARE LA ADRESA SECURITĂȚII SALE
Parlamentul de la Praga a declarat Rusia drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii Republicii Cehe, într-o rezoluţie adoptată miercuri seara, informează DPA.
Textul afirmă că „regimul terorist din Rusia” încearcă să-şi extindă sfera de influenţă asupra Ucrainei şi a altor ţări europene şi comite crime de război pentru a realiza acest lucru.
Prin urmare, „este de interes crucial să continuăm să ajutăm Ucraina în lupta sa împotriva agresiunii ruse”, se afirmă în rezoluţie.
„Oprirea furnizării de material militar, pe de altă parte, ar duce la cucerirea şi distrugerea Ucrainei de către regimul terorist rus”, continuă documentul.
Republica Cehă - membră a NATO şi a Uniunii Europene - a furnizat pînă acum Kievului tancuri şi elicoptere de luptă şi lansatoare multiple de rachete.
Rezoluţia a fost susţinută de 84 de parlamentari din coaliţia liberal-conservatoare a premierului Petr Fiala. S-au înregistrat 17 voturi împotrivă şi 42 de abţineri.
Praga a lansat recent o iniţiativă de a achiziţiona aproximativ 800.000 de obuze de artilerie pentru Ucraina din ţări din afara UE. Germania, Franţa şi Canada doresc să contribuie financiar la acest lucru.
Apar tot mai multe relatări cu privire la lipsa de muniţie de partea ucraineană, în timp ce Kievul depune tot mai multe eforturi să recruteze noi soldaţi pentru operaţiunile din prima linie.
Sursa: digi24.ro