CEDO condamna Turcia pentru incalcari ale libertatii de expresie

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat, Marţi, două sentinţe împotriva Turciei pentru încălcări ale libertăţii de expresie, în cazul unei angajate a serviciului public şi al unui student care şi-a exprimat opoziţia faţă de autorităţi, relatează AFP. Primul caz se referă la o angajată a Ministerului turc al Educaţiei Naţionale care a apăsat butonul „like” pe Facebook la anumite conţinuturi, în special criticînd practicile represive de care sunt acuzate autorităţile turce sau încurajînd oamenii să demonstreze împotriva acestor practici. Angajata a fost concediată fără a i se oferi despăgubiri, autorităţile turce estimînd că aceste practici ar putea „tulbura pacea şi liniştea la locul de muncă”. Ulterior, ea a  pierdut în instanţă, cînd a cerut să fie reintegrată.

Cei şapte judecători ai CEDO au considerat în unanimitate că respectiva angajată a fost demisă încălcîndu-i-se dreptul la libertatea de exprimare, garantată de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, Turcia a fost condamnată să-i plătească fostei angajate 2.000 de euro „daune morale”.

Al doilea caz se referă la un student, condamnat penal după ce a susţinut un discurs în 2012, în sprijinul studenţilor reţinuţi de Poliţie, pentru că s-au opus sosirii lui Recep Tayyip Erdogan, pe atunci premier, într-un campus universitar.

CEDO recunoaşte că afirmaţiile studentului conţineau „o anumită sfidare şi o doză de ostilitate” faţă de Erdogan, dar subliniază că „limitele criticilor admisibile sunt mai largi faţă de un politician, vizat în această calitate, decît faţă de un simplu cetăţean”.

Judecătorii Curţii consideră că nu există „o relaţie rezonabilă de proporţionalitate” între condamnarea studentului şi „scopul legitim de a proteja reputaţia persoanei în cauză”.

Prin urmare, cei şapte judecători au condamnat în unanimitate Turcia pentru încălcarea libertăţii de exprimare şi i-au ordonat să-i plătească studentului 2.000 de euro „daune morale”.