CE SE FACE LA GUVERN

Suport financiar japonez pentru realizarea unor proiecte în domeniul sănătăţii
Prim-ministrul Iurie Leancă a prezidat, pe 5 iunie, şedinţa Cabinetului de Miniştri, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Executivul a aprobat o serie de decizii cu referire la cadre. Astfel, noii membri ai Guvernului - Natalia Gherman, Tatiana Potîng şi Octavian Bodişteanu au fost revocaţi din funcţiile deţinute anterior de viceminiştri, în legătură cu ocuparea noilor posturi. În acelaşi timp, Ion Cebanu şi Ludmila Dumitraş au fost eliberaţi din funcţiile de director general al Agenţiei „Moldsilva” şi director general al Agenţiei Turismului, respectiv, în baza cererilor de demisie. De asemenea, Veaceslav Untilă a fost eliberat din funcţia de şef al Inspectoratului Ecologic de Stat, iar Iurie Turtureanu - din funcţia de şef al Oficiului teritorial Căuşeni al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu. Nicolae Platon a fost numit în funcţia de director general al Agenţiei Turismului.
Membrii Cabinetului de Miniştri au aprobat proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 198-XVI din 26 iulie 2007 cu privire la asistenţa juridică garantată de stat şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 297-XIV din 24 februarie 1999 cu privire la adaptarea socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie. Scopul ambelor documente menţionate este implementarea Strategiei de reformare a justiţiei în Republica Moldova. Alte două decizii privind modificarea şi completarea unor acte legislative, inclusiv a Legii nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament, au fost aprobate de Guvern întru executarea Hotărîrilor Curţii Constituţionale pentru a aduce în concordanţă documentele respective cu normele constituţionale.
În aceeaşi ordine de idei, au fost aprobate modificările şi completările la Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24 octombrie 2008, în scopul ajustării prevederilor acestuia la legislaţia în vigoare ce se referă la reforma Ministerului Afacerilor Interne.
Executivul a aprobat hotărîrea prin care a fost stabilită Norma privind producerea, controlul, certificarea şi comercializarea materialului de înmulţire şi de plantare fructifer. Documentul prevede cerinţe speciale de comercializare a materialului de plantare şi metodele de testare a acestora. Respectînd cerinţele în cauză, producătorii autohtoni vor avea posibilitatea de a-şi extinde piaţa de desfacere, ca rezultat al implementării standardelor europene în domeniul respectiv.
În cadrul şedinţei, Guvernul a aprobat Programul de elaborare a planurilor urbanistice la nivel de localităţi pe anii 2013-2016. Necesitatea aprobării unui astfel de plan se explică prin situaţia critică în ceea ce priveşte asigurarea localităţilor cu planuri urbanistice generale. Astfel, s-a constatat că doar 33% din localităţile urbane şi doar 1% din cele rurale dispun de documentaţie de urbanism, adaptată la noile condiţii socio-economice. Responsabilitatea privind elaborarea planurilor urbanistice generale revine autorităţilor publice locale. Acestea, însă, încalcă flagrant legislaţia în vigoare, eliberînd certificate de urbanism şi autorizaţii de construcţie în lipsa planurilor urbanistice generale. Suma estimativă pentru realizarea Programului se cifrează la 238.88 mil. lei.
La finalul şedinţei, membrii Cabinetului de Miniştri au acordat depline puteri ministrului Finanţelor, Veaceslav Negruţa pentru semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Japoniei, în vederea obţinerii finanţării în scopul realizării unor proiecte ce vizează procurarea echipamentului medical pentru 5 spitale şi 11 centre de sănătate publică din ţara noastră.












