David Reimer, experimentul care a distrus o viață

Un eșec medical petrecut la vîrsta de doar opt luni a dus la una dintre cele mai controversate și dureroase povești din istoria psihologiei moderne, o poveste în care un copil a fost transformat într-un experiment viu, crescut într-o identitate care nu îi aparținea și obligat să poarte consecințele unei teorii greșite pînă la capătul vieții sale.
În anul 1965, la Winnipeg, Canada, se năștea un băiat sănătos pe nume David Reimer, pe atunci numit Bruce, avînd un frate geamăn, Brian, iar la opt luni, o circumcizie de rutină s-a transformat într-o tragedie, cînd echipamentul medical a cedat și i-a provocat arsuri ireversibile, distrugîndu-i organele genitale, într-o perioadă în care chirurgia reconstructivă practic nu exista.

Disperați și lipsiți de alternative, părinții au ajuns în fața psihologului John Money, care promova o teorie radicală, aceea că identitatea de gen nu este biologică, ci învățată, și care susținea că un copil născut băiat poate deveni fără probleme fată dacă este crescut astfel încă din copilărie, iar pentru a-și demonstra convingerile, le-a recomandat părinților să își crească fiul ca pe o fiică, promițîndu-le o viață normală și fericită.

Astfel, la doar douăzeci și două de luni, copilul a fost castrat chirurgical, redenumit Brenda și crescut ca fată, fără a i se spune vreodată adevărul, fiind dus periodic la ședințe de „terapie” care aveau să se dovedească profund traumatizante, în care el și fratele său erau expuși la comportamente și materiale complet nepotrivite pentru niște copii, toate justificate de psiholog ca fiind necesare pentru consolidarea identității feminine.
Însă realitatea a contrazis teoria de la bun început, pentru că Brenda respingea hainele și comportamentele considerate feminine, se simțea străină în propriul corp, era confuză, deprimată, agresivă și constant hărțuită de ceilalți copii, fără să înțeleagă de ce viața ei părea atît de greșită, în timp ce, în mod cinic, cazul era prezentat în articole științifice drept un succes total, devenind celebrul „caz John/Joan”, citat timp de ani de zile ca dovadă că genul este modelat exclusiv de societate.

La treisprezece ani, Brenda a ajuns în pragul sinuciderii, refuzînd tratamentele hormonale și amenințînd că își va lua viața dacă va fi obligată să continue să trăiască ca fată, iar în cele din urmă, la paisprezece ani, tatăl ei i-a spus adevărul, un moment descris ulterior ca devastator, dar și eliberator, pentru că dintr-odată totul a căpătat sens, iar copilul a ales să revină la identitatea sa masculină, luînd numele David.

David a început tratamente cu testosteron, a trecut prin intervenții chirurgicale reconstructive și, pentru prima dată, a simțit că trăiește în acord cu sine, însă anii de traumă, umilință și manipulare nu puteau fi șterși, iar încrederea sa în medici, autorități și adulți fusese definitiv distrusă, la fel ca și copilăria sa.

Deși a încercat să își construiască o viață normală, s-a căsătorit, a muncit și a luptat să meargă mai departe, rănile psihice au rămas deschise, iar după ce cercetătorul Milton Diamond a demascat public minciunile din jurul experimentului, David a ales să își spună povestea pentru a preveni repetarea unor astfel de tragedii, devenind un avertisment viu despre limitele ideologiei și ale experimentelor pe copii.

Moartea fratelui său geamăn, Brian, care s-a sinucis în 2002 după ani de boală psihică, a fost lovitura finală, iar pe 4 mai 2004, la doar treizeci și opt de ani, David Reimer și-a luat viața, lăsînd în urmă o lecție dureroasă despre ce se întîmplă atunci cînd teoriile sunt puse mai presus de oameni și cînd copiii devin instrumente pentru validarea unor idei.
Povestea lui a schimbat etica medicală și psihologică, determinînd spitalele să renunțe la reasignările forțate de sex și recunoscînd faptul că identitatea umană nu poate fi rescrisă prin chirurgie și condiționare socială, însă pentru David aceste schimbări au venit prea tîrziu. Ce responsabilitate morală au experții atunci cînd viața unui copil devine prețul confirmării unei teorii? (Sursa: Terapia Prin Cultură)