Carantina – izolarea bolnavilor peste 40 de zile – a fost introdusă în Italia, în secolul al XIV-lea, după ce italienii au observat imunitatea evreilor la anumite epidemii. Ei au aflat că evreii separau pacienţii cu boli contagioase, practică moştenită încă din perioada Exodului biblic din vremea lui Moise.
În timpul rătăcirii prin pustiu, izraeliţii respectau un "cod" sanitar strict: excrementele se ardeau, nu se consuma carne de porc sau a animalelor care au decedat etc., fapt care le-a permis să supravieţuiască. Astfel, Dumnezeu a interzis poporului lui Israel să mănînce carne de porc din motive de igienă: porcul se hrăneşte cu resturi şi poate fi infectat, porcul este gazdă pentru un vierme intestinal, care, transmis omului, poate provoca o boală grea, trichinoza, şi chiar moartea. Fierberea îndelungată omoară viermii, dar nu elimină riscul. Această relaţie dintre carnea de porc şi trichinoza a fost stabilită abia în secolul al XX-lea.