CAMPIONATUL MONDIAL DE FOTBAL
Thomas Muller uber alles!
Echipa Germaniei a surclasat selecţionata Portugaliei cu scorul de 4-0 (3-0), luni, pe Arena Fonte Nova din Salvador, într-un meci din Grupa G a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie). Thomas Muller a luat o opţiune importantă în lupta pentru titlul de golgheter prin tripla reuşită (11-penalty, 45+1, 78), celălalt gol al germanilor fiind marcat de Mats Hummels (32). Succesul Germaniei a fost umbrit oarecum de accidentarea aceluiaşi Hummels (73).
Într-un alt meci al Grupei G echipa Statelor Unite a învins formaţia Ghanei cu scorul de 2-1 (1-0), luni, pe Arena das Dunas din Natal. Clint Dempsey (1) şi John Brooks (86) au marcat golurile echipei americane, iar Andre Ayew (82) a semnat golul Ghanei.
Nici nu a început bine meciul şi americanii conduceau cu 1-0: căpitanul Clint Dempsey a luat o acţiune pe cont propriu, a pătruns în careu, l-a driblat uşor pe Boye şi a marcat cu un şut la colţul lung, după doar 32 de secunde (potrivit FIFA). Dempsey, care a marcat cel mai rapid gol de pînă acum al turneului din Brazilia, a devenit primul fotbalist american care a înscris la trei ediţii diferite ale CM. Atacantul echipei Seattle Sounders este departe de performanţa turcului Hakan Şukur, autorul celui mai rapid gol din istoria Cupei Mondiale, după 10,8 secunde, în meciul cu Coreea de Sud, din 2002 (3-2).
Americanii au obţinut o victorie foarte importantă, după un joc pragmatic, în care au absorbit dominarea categorică a ghanezilor. Cele două echipe se întîlniseră pînă acum de două ori, la ultimele două Cupe Mondiale, iar selecţionata "Black Stars" se impusese de fiecare dată cu scorul de 2-1 (ultima oară după prelungiri).
Surprinzătoare decizia selecţionerului ghanez de a începe cu vedetele Michael Essien şi Kevin-Prince Boateng pe banca de rezerve.
Următoarele meciuri din Grupa G sînt Germania - Ghana, la Fortaleza (sîmbătă 21 iunie, 22:00) şi SUA - Portugalia, la Manaus (luni 23 iunie, 01:00).
Echipele Iranului şi Nigeria au terminat la egalitate, 0-0, luni, pe Arena da Baixada din Curitiba, într-un meci din Grupa F. Primul meci fără goluri de la Mondialul brazilian a fost şi cel mai urît de pînă acum la turneul final.
În celălalt meci al grupei, Argentina a învins Bosnia-Herţegovina cu scorul de 2-1. Următoarele meciuri din Grupa F vor avea loc pe 21 iunie, Argentina - Iran, la Belo Horizonte (19:00), şi Nigeria - Bosnia-Herţegovina, la Cuiaba (duminică 22 iunie, 01:00).
A murit după ce a pierdut mai multe nopţi pentru a se uita la fotbal
Un chinez în vîrstă de 25 de ani a fost găsit mort la sfîrşitul acestei săptămîni în casa lui din Suzhou (estul ţării), iar medicii cred că decesul lui ar putea fi legat de faptul că a stat treaz prea multe nopţi la rînd, pentru a urmări partidele Campionatului Mondial de Fotbal din Brazilia.
Tînărul a fost găsit, sîmbătă dimineaţă, la domiciliul său, în faţa televizorului, la cîteva ore după încheierea partidei în care Spania fost învinsă cu 5 la 1 de Olanda (1-5) şi care s-a terminat la ora 05:00 dimineaţa pentru telespectatorii chinezi. Diferenţa de fus orar dintre China şi Brazilia este de 11 ore şi îi obligă pe iubitorii de fotbal să urmărească în direct partidele în timpul nopţii.
Potrivit agenţiei Xinhua, corpul neînsufleţit al tînărului a fost dus la spitalul Xiangcheng, unde medicii au legat moartea sa de privarea excesivă de somn, dar nu au precizat dacă decesul a fost provocat de epuizare sau de un posibil atac de inimă. Deşi China nu este calificată la Cupa Mondială de Fotbal, competiţia suscită un mare interes în gigantul asiatic ca şi în multe ţări din restul lumii.
Nu este însă prima dată cînd are loc o astfel de tragedie. Cazuri similare s-au mai înregistrat în timpul Cupelor Mondiale din Germania din 2006 şi din Africa de Sud din 2010, cînd au fost publicate ştiri despre persoane care au suferit tulburări fizice sau chiar au murit de epuizare, după ce au pierdut mai multe nopţi la rînd pentru a urmări meciurile echipelor Spaniei, Italiei sau Braziliei, care se numără printre favoritele celor din Asia.
Jucătorii croaţi s-au supărat pe presă
Componenţii reprezentativei de fotbal a Croaţiei au refuzat să vorbească cu presa prezentă în cantonamentul lor de la Cupa Mondială 2014, după apariţia în ziarele croate a unor fotografii în care apar dezbrăcaţi la piscina hotelului în care sînt cazaţi, din staţiunea balneară Praia do Forte. "Nu-i pot obliga să acorde interviuri după ceea ce li s-a făcut lor şi familiilor lor", a declarat selecţionerul croat Niko Kovac, în cursul unei conferinţe de presă.
Antrenorul a precizat că unii dintre jucători au fost surprinşi de doi fotografi, ascunşi după arbuşti, în momentul în care şi-au scos costumele de baie pentru a înota goi în piscină, sîmbătă, în ziua lor liberă. "Cum v-aţi simţi dacă cineva v-ar fotografia dezbrăcaţi, iar pozele ar fi publicate în întreaga lume? Respect decizia elevilor mei. Ştiu că aţi făcut o treabă profesionistă pînă acum, însă asta anulează totul. Toată lumea a văzut fotografiile", le-a mai spus selecţionerul croat jurnaliştilor. Niko Kovac nu a precizat cît va dura perioada de "silenzio stampa" a jucătorilor săi şi nici dacă aceştia vor absenta de la conferinţele de presă pe care FIFA le consideră obligatorii.
După înfrîngerea suferită în faţa Braziliei, în meciul de deschidere (1-3), Croaţia urmează să întîlnească selecţionata Camerunului, miercuri în oraşul amazonian Manaus.
Eto'o este incert pentru celelalte meciuri de la CM
Atacantul şi căpitanul Camerunului, Samuel Eto'o, care acuză probleme la genunchiul drept, este incert pentru următoarele meciuri de la Cupa Mondială, cu naţionalele Croaţiei şi Braziliei, a anunţat Selecţionerul Volker Finke. "Are o problemă la genunchiul drept. El s-a mai confruntat cu această accidentrare şi în finalul sezonului cu Chelsea. Nu s-a antrenat sîmbătă şi nici astăzi", a declarat Finke, în cadrul unei conferinţe de presă. Samuel Eto'o a fost integralist, vineri, în meciul cu Mexic, pierdut de Camerun, scor 0-1, în prima etapă a grupei A a Cupei Mondiale.
Modrici s-a accidentat dar va fi apt pentru urmatoarele meciuri
Mijlocaşul croat Luka Modrici s-a accidentat la un picior la meciul cu Brazilia, scor 1-3, dar urmează să fie apt pentru următoarele două partide de la Cupa Mondială, cu Mexic şi Camerun. "Luka a resimţit o durere după ce a fost faultat la meciul cu Brazilia. El a efectuat un RMN care a arătat că nu este vorba de nicio fractură, iar ligamentele nu au fost afectate", a anunţat federaţia croată, care a precizat că jucătorul va reveni la antrenamente.
Tabloul CM
Grupa F: Iran - Nigeria 0-0.
Grupa G: Germania - Portugalia 4-0. Au marcat: Thomas Mueller (11 - penalty, 45+1, 78), Mats Hummels (32). Ghana - SUA 1-2. Au marcat: Andre Ayew (82), respectiv Clint Dempsey (1), John Brooks (86).