BRUXELLES-UL RECOMANDA KIEVULUI SA ACCEPTE OFERTA RUSA
Comisia Europeană a recomandat miercuri Kievului să accepte propunerea rusă de prelungire cu trei luni a acordului privind livrarea de gaze naturale ruseşti pentru Ucraina, acord care a expirat oficial la 31 martie. ''Această soluţie este binevenită. Comisia recomandă autorităţilor ucrainene şi companiei (ucrainene) Naftogaz să accepte această ofertă. Ea va permite Ucrainei să-şi refacă stocurile pentru iarna următoare'', a declarat Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvînt al Comisiei Europene pentru probleme de energie. Societatea ucraineană Naftogaz ceruse prelungirea acordului cu un an, dar concernul rus Gazprom a limitat termenul la trei luni, preşedintele rus Vladimir Putin validînd marţi această ofertă. Stocurile ucrainene reprezentau la 31 martie 7,7 miliarde de metri cubi, potrivit datelor oferite de Gaz Infrastructures Europe.
Sursa: Agerpres