BILANŢUL ATACULUI TERORIST DE LA MOSCOVA A URCAT LA 143 DE MORŢI
Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămîna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul fiind deja cel mai grav revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic pe teritoriul european. De asemenea, aproximativ 95 de persoane sînt încă date dispărute, relatează France Presse, citată de Agerpres, și Reuters.
O listă a victimelor, vizibilă pe site-ul Ministerului Situaţiilor de Urgenţă, numără acum 143 de morţi.
Miercuri la amiază, 80 de persoane rănite, dintre care şase copii, erau încă internate, a declarat ministrul rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko, citat de agenţia de presă TASS.
O sursă medicală anonimă a mai declarat pentru TASS miercuri dimineaţă că 205 persoane au primit îngrijiri în ambulatoriu care nu necesită spitalizare.
Vicepremierul rus, Tatiana Golikova, a declarat marţi presei că multe persoane aflate în stare de şoc nu au apelat imediat la medici după atac, de unde şi solicitările în creştere bruscă pentru un astfel de tratament.
Vineri, indivizi înarmaţi au deschis focul într-o sală de concerte de lîngă Moscova, Crocus City Hall, înainte de a-i da foc. Patru presupuşi atacatori au fost de atunci arestaţi, împreună cu mai mulţi suspecţi acuzaţi că i-au ajutat.
Cel mai mortal atentat în Rusia din ultimii douăzeci de ani
Acesta este cel mai mortal atentat în Rusia din ultimii douăzeci de ani.
El a fost rapid revendicat de gruparea Stat Islamic, dar autorităţile ruse persistă să stabilească o legătură cu Ucraina şi aliaţii ei occidentali, fără a prezenta dovezi. Kievul a respins categoric aceste acuzaţii.
Rusia este o ţintă de lungă durată a SI, care este activ în Caucazul rus şi împotriva căruia ea luptă în Siria.
Luni, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut pentru prima dată, la trei zile după evenimente şi revendicarea SI, că presupuşii atacatori sînt „islamişti radicali”, continuînd în acelaşi timp să arate cu degetul spre Ucraina.
El a afirmat în special că presupuşii atacatori intenţionau să fugă „în Ucraina”. Graniţa dintre aceste două ţări, care se înfruntă militar de doi ani, este totuşi foarte greu de trecut.
Aproximativ 95 de persoane sînt încă date dispărute după atacul de săptămîna trecută din apropierea Moscovei, cînd bărbaţi înarmaţi au descărcat armele automate în participanţii la concert şi au incendiat locaţia, a informat miercuri o ediţie de ştiri online rusă, citată de Reuters.
Sursa: digi24.ro