BAYERN A PRIMIT PESTE 100.000 DE CERERI DE BILETE

Campioana en titre a Germaniei, Bayern Munchen, a primit peste 100.000 de cereri de bilete pentru fiecare meci pe care îl va disputa pe teren propriu în viitoarea ediţie din Bundesliga, în condiţiile în care capacitatea stadionului "Allianz Arena" este de 71.437 locuri. Graţie triplei istorice - campionat-Cupa Germaniei-Liga Campionilor - pe care Bayern a realizat-o în sezonul trecut, cererea de bilete a crescut cu 45 la sută, în condiţiile în care şi în ediţia trecută de campionat Bayern a evoluat cu casa închisă în toate meciurile disputate pe "Allianz Arena". Cea mai mare solicitare de bilete (aproximativ 245.000) s-a înregistrat pentru derby-ul cu Borussia Dortmund, echipă pe care Bayern a învins-o cu 2-1 în finala Ligii Campionilor 2013, disputată în luna mai pe stadionul Wembley din Londra.












