Banditii din Haiti cer cite 1 milion de dolari pentru fiecare dintre cei 17 misionari rapiti

O bandă haitiană care a răpit un grup de 17 misionari americani şi canadieni cere 17 milioane de dolari pentru eliberarea lor, relatează Wall Street Journal, citînd un oficial haitian, potrivit Reuters.
Ministrul Justiţiei Liszt Quitel a declarat că FBI-ul şi Poliţia haitiană sunt în contact cu răpitorii şi încearcă să obţină eliberarea misionarilor răpiţi în weekend în afara Capitalei Port-au-Prince de o bandă numită 400 Mawozo, potrivit WSJ.
Negocierile ar putea dura săptămîni, a declarat Quitel pentru sursa citată.
Din grupul de 16 americani şi un canadian fac parte şase femei şi cinci copii.
Răpirile s-au înmulţit tot mai mult în Haiti în contextul unei crize politice și economice în creștere, cu cel puţin 628 de incidente numai în primele nouă luni ale lui 2021, potrivit unui raport al organizaţiei haitiene non-profit Centrul pentru analiză şi cercetare în domeniul drepturilor omului sau CARDH.
Haitienii au făcut Luni grevă la nivel naţional pentru a protesta împotriva infracţionalităţii asociate cu bandele şi a răpirilor, care au devenit tot mai numeroase în ultimii ani, iar fenomenul s-a agravat după asasinarea Președintelui Jovenel Moise.












