BANCA MONDIALĂ A MENŢINUT PROGNOZA CREŞTERII ECONOMIEI MOLDOVENEŞTI ÎN 2013 LA 3%

Republica Moldova va înregistra o creştere economică de 3,0 la sută în 2013, peste media anticipată pe regiune, de 2,8 la sută, potrivit raportului privind starea economiei globale al Băncii Mondiale (BM), publicat miercuri.

La început de an, experţii BM erau puţin mai optimişti. În raportul “Global Economic Prospects 2013” din ianuarie, ei anticipau o expansiune de 3,1 la sută în 2013 în Republica Moldova, iar pe regiune de 3,6%. Ulterior, previziunile au fost revizuite în uşoară scădere.

Economia moldovenească îşi va reveni în următorii trei ani, după încetinirea semnificativă din 2012, cînd s-a înregistrat o scădere cu 0,8 la sută. Experţii Băncii Mondiale prognozează un avans economic de 4,0% în 2014 şi 5,0% în 2015, peste media regiunii Europa şi Asia Centrală care se aşteaptă că va înregistra o creştere economică de 3,8% în 2014 şi de 4,2% în 2015. Deficitul contului curent al Republicii Moldova va creşte de la un nivel estimat de 7,0 la sută din Produsul Intern Brut în 2012 la 7,4% în 2013 şi pînă la 8,9% din PIB în 2015.

Autorii raportului au inclus Republica Moldova într-o listă de 28 de ţări cu cel mai puternic declin al fluxurilor de investiţii străine directe (ISD) în anul 2012. Intrările de investiţii potrivit raportului s-au redus cu 43%. În Serbia, ISD s-au diminuat cu 86 la sută, în Macedonia cu 71 la sută, în Lituania - 32 la suta şi în Turcia cu 22 la sută. Pe de altă parte, Moldova este printre patru ţări în care fluxurile de remitenţe au crescut, pe fondul scăderii acestora în majoritatea ţărilor din regiune.

Potrivit raportului Băncii Mondiale, perspectivele în regiune vor fi determinate de îmbunătăţirea situaţiei în sectorul agricol, reducerea presiunilor ce vin din partea finanţărilor bancare a datoriei externe şi creşterea cererii externe. Dezvoltarea regiunii într-o perspectivă medie va depinde în mare măsură de progresele înregistrate în reformele structurale, inclusiv în ceea ce priveşte lipsa capacităţilor de producţie, nivelul înalt al şomajului şi competitivitatea redusă. Experţii BM prognozează o creştere a economiei ruse cu 2,3% în anul 2013, 3,5% în 2014 şi 3,9% în 2015, în timp ce avansul economic în Ucraina va fi mai mic, respectiv 1,0% în 2013, 3,0% în 2014 şi 4,0% în 2015. Prognozele de creştere a economiei României sînt de 1,7% în 2013, 2,2% în 2014 şi 2,7% în 2015.

Economia Republicii Moldova va creşte în anul 2013 cu 3,5 la sută, în principal, datorită relansării sectorului agricol după seceta severă din anul trecut, potrivit prognozei FMI şi a Ministerului Economiei. La fel ca şi oficialităţile moldovene, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Centrul Analitic Independent „Expert Grup” anticipează o creştere a economiei Moldovei cu 3,5%. Ritmul de creştere a economiei naţionale va varia între 2-5 la sută, potrivit publicaţiei trimestriale de analiză economică „Tendinţe în Economia Moldovei”. Potrivit modelului bazat pe observări anuale pentru perioada 1994-2012, avansul economic va atinge nivelul de 4,9 la sută, iar Produsul Intern Brut va urca la o valoare de 96,7 miliarde de lei.

Moldpres

01.12.24 - 15:12
01.12.24 - 15:11
01.12.24 - 15:09
01.12.24 - 15:08
02.12.24 - 14:59
04.12.24 - 00:36
05.12.24 - 00:24
03.12.24 - 01:00
06.12.24 - 16:26
05.12.24 - 15:13
05.12.24 - 15:15
03.12.24 - 00:51
06.12.24 - 16:24
04.12.24 - 00:32
02.12.24 - 15:12