BAN KI-MOON CERE O ANCHETĂ INTERNAŢIONALĂ "COMPLETĂ ŞI TRANSPARENTĂ"

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut joi o "anchetă internaţională completă şi transparentă" în privinţa avionului de linie malaysian care s-a prăbuşit în estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord.

În cadrul unei scurte declaraţii de la sediul ONU din New York, el a exprimat "sincere condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor, precum şi poporului din Malaysia".

"Este clar că este necesară o anchetă internaţională completă şi transparentă", a afirmat el.

Ban a declarat că este în contact cu Organizaţia internaţională a aviaţiei civile pentru a urmări evoluţia situaţiei în acest caz.

Consiliul de Securitate al ONU va organiza o reuniune de urgenţă, vineri, la New York, începînd cu ora 10.00 (17.00 ora României) în legătură cu avionul de linie malaysian care s-a prăbuşit în estul Ucrainei, a anunţat joi preşedinţia Consiliului, deţinută de Rwanda.

Reuniunea, care va fi publică, a fost cerută de Marea Britanie, au anunţat anterior diplomaţii Consiliului.

Avionul Boeing 777 al Malaysia Airlines, care a plecat din Amsterdam către Kuala Lumpur s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi. Acesta a fost doborît de o rachetă sol-aer, dar originea acesteia rămîne în continuare nesigură, au anunţat oficiali americani. (Mediafax)

05.02.26 - 14:02
07.02.26 - 12:04
02.02.26 - 17:24
04.02.26 - 11:20
03.02.26 - 12:03
02.02.26 - 12:56
01.02.26 - 05:07
01.02.26 - 05:09
04.02.26 - 11:21
05.02.26 - 09:16
06.02.26 - 12:15
01.02.26 - 05:06
05.02.26 - 14:03
08.02.26 - 00:26
04.02.26 - 11:14