AVERTISMENTUL MINISTRULUI RUS DE EXTERNE: STABILITEA EUROPEI ESTE AMENINŢATĂ DE INTENSIFICAREA SENTIMENTELOR ANTIRUSE

Stabilitatea Europei este ameninţată de intensificarea sentimentelor antiruse în legătură cu criza din Ucraina, a avertizat, vineri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

"În prezent, incitarea la sentimente antiruse pe fondul intensificării rasismului şi xenofobiei în numeroase ţări din Uniunea Europeană, a creşterii numărului de grupări ultranaţionaliste şi a complezenţei faţă de neonazism, fie că este în Ucraina sau în altă parte, ameninţă în mod evident stabilitatea europeană", a declarat el, citat de agenţia RIA Novosti.

Situaţia din Ucraina a declanşat cea mai gravă criză între Est şi Vest de la sfîrşitul Războiului Rece.

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat europenii să asigure plata datoriei Ucrainei, altfel aprovizionarea lor cu gaz va fi ameninţată.

Omologul său american Barack Obama a replicat imediat că o escaladare a situaţiei în Ucraina va conduce la noi sancţiuni americane şi europene împotriva Moscovei.

Vineri, Lavrov a salutat organizarea unor discuţii multilaterale - între Statele Unite, Rusia, Ucraina şi UE -, prevăzute pentru săptămîna viitoare la Viena sau Geneva, potrivit surselor.

"Salutăm recentele schimbări de poziţie ale UE şi apelurile la o consultare între Rusia şi UE şi ţările partenere", a subliniat el.

"Noi sîntem pregătiţi pentru acest lucru, inclusiv pentru abordarea unor întrebări legate de mesajul preşedintelui Putin trimis liderilor ţărilor europene, care primesc gaz rusesc prin Ucraina", a continuat el.

Şeful diplomaţiei ruse a cerut din nou autorităţilor proeuropene de la Kiev să desfăşoare "reforme reale" pentru ieşirea din criză.

El a afirmat, de asemenea, că o "detensionare a crizei ucrainei este posibilă" dacă tentativele de legitimare a autorităţilor din Maidan, locul unde au avut loc manifestaţiile proeuropene în centrul Kievului, vor fi abandonate. (Mediafax)

01.05.26 - 11:38
01.05.26 - 11:40
03.05.26 - 12:46
03.05.26 - 12:42
02.05.26 - 02:01
07.05.26 - 00:02
05.05.26 - 15:21
01.05.26 - 11:44
01.05.26 - 11:42
02.05.26 - 01:59
04.05.26 - 21:28
03.05.26 - 12:45
05.05.26 - 11:49
04.05.26 - 17:27
03.05.26 - 12:44