AU FOST FĂCUTE PRIMELE ARESTĂRI LA ÎNMORMÎNTAREA LUI NAVALNÎI

Rușii s-au adunat în număr mare, deși sînt amenințați de polițiști

Înmormîntarea lui Aleksei Navalnîi va avea loc astăzi, iar rușii deja au început să se adune la biserica la care va avea loc slujba pentru disidentul ucis. Aliații săi au vorbit, din nou, despre dificultățile cu care s-au confruntat chiar și în ultima zi – casele funerare refuză în continuare să transporte trupul neînsuflețit la biserica la care va avea loc slujba publică, vineri, conform The Moscow Times.

Cu două ore înainte de slujbă, o prezenţă intensă a poliţiei era vizibilă în jurul Bisericii Icoanei Maicii Domnului din cartierul Marino, unde locuia Navalnîi. Au fost deja raportate arestări, mai mulţi susţinători ai lui Navalnîi fiind reţinuţi în timp ce îşi părăseau apartamentele pentru a participa la înmormîntare, potrivit The Guardian.

Potrivit imaginilor publicate pe Twitter de jurnalistul BBC Francis Scarr, oamenii stau deja la cozi lungi pentru a intra în biserică să-şi ia rămas bun.

Slujba de comemorare, care va fi oficiată de un preot şi va fi însoţită de cîntece corale, permite oamenilor să treacă pe lîngă sicriul deschis al defunctului pentru a-şi lua rămas bun.

AFP, citat de news.ro are, la rîndul său, mai multe relatări de la Moscova, înainte de înmormîntarea lui Alexei Navalnîi de vineri şi a vorbit cu unii dintre cei care se află în faţa bisericii. Sub un cer mohorît, zeci de persoane în doliu aşteptau în apropierea bisericii, unde slujba este programată să înceapă la ora locală 14:00.

„Pur şi simplu nu mai avem politicieni ca el”, a declarat Maria, o bibliotecară în vîrstă de 55 de ani, adăugînd că este deopotrivă „speriată şi tristă”.

„Nu văd nimic ilegal în a veni să ne luăm rămas bun de la un mare om”, a declarat Maksim, un specialist IT în vîrstă de 43 de ani. În jurul bisericii au fost instalate garduri, dar intrarea a fost lăsată deschisă, precizează agenţia de presă.

Potrivit AFP, zeci de vehicule ale forţelor de ordine şi cîteva camioane ale poliţiei antirevoltă sînt parcate în apropierea cimitirului. De asemenea, un jurnalist AFP a declarat că a văzut poliţişti cu căşti de protecţie şi butelii cu gaz lacrimogen patrulînd în zonă, inclusiv în staţiile de metrou din apropiere.

„Toate serviciile de transport funerar la care am apelat primesc telefoane cu amenințări să nu ducă trupul lui Aleksei nicăieri”, a declarat purtătoarea de cuvînt a disidentului, Kira Iarmiș.

La începutul săptămînii, echipa lui Navalnîi le cerea susținătorilor săi să participe la înmormîntare. Aceasta urmează să aibă loc la o biserică ortodoxă din Moscova și va fi urmată de o ceremonie la un cimitir din apropiere.

Imagini de la cimitirul Borisov din cartierul moscovit Marino arată că la cimitir au fost instalate garduri metalice, detectoare de metale și camere de supraveghere înainte de înmormîntare.

Sursa: digi24.ro

02.11.24 - 13:23
03.11.24 - 12:09
05.11.24 - 00:15
01.11.24 - 13:35
01.11.24 - 19:19
10.11.24 - 08:42
01.11.24 - 19:20
01.11.24 - 13:38
04.11.24 - 10:57
02.11.24 - 13:20
04.11.24 - 16:28
05.11.24 - 00:02
01.11.24 - 13:41
01.11.24 - 13:40
02.11.24 - 13:26