Atacurile israeliene cu dronă şi aeriene în Fîşia Gaza au lăsat în urmă cel puţin 13 morţi, inclusiv 5 copii

Cel puţin 13 persoane, inclusiv 5 copii, au fost ucise în atacuri israeliene în Fîşia Gaza, anunţă Apărarea Civilă, în unele dintre cele mai sîngeroase atacuri de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu precar între Israel şi Hamas, în Octombrie, relatează AFP, transmite News.ro.

Patru persoane, inclusiv trei copii, au fost ucise Joi într-un atac cu dronă asupra unui cort în care se aflau persoane deplasate în Sudul Fîşiei Gaza, a declarat pentruAFP un purtător de cuvînt al Apărării Civile, Mahmud Bassal. În Nordul Fîşiei Gaza, o fată în vîrstă de 11 ani a fost ucisă în apropierea Taberei de Refugiaţi de la Jabalia, un atac vizînd o şcoală s-a soldat cu un mort, iar un bărbat a fost ucis într-un atac cu dronă în apropiere Khan Yunis, a anunţat el. Alte două persoane, inclusiv un copil, au fost ucise în alte atacuri, a anunţat Apărarea Civilă, în subordinea Hamas. Joi seara, alte patru persoane au fost ucise într-un atac aerian israelian care a ţintit o casă în Estul oraşului Gaza, a anunţat Mahmud Bassal, care a anunţat că au fost lansate operaţiuni de salvare a altor persoane date dispărute.

”Bilanţul victimelor se ridică la 13 în urma atacurilor israeliene în Fîşia Gaza începînd de Joi dimineaţa, într-o încălcare flagrantă a armistiţiului”, a acuzat el.

Armata israeliană a anunţat Vineri dimineaţa, într-un comunicat, că a ”lovit cu precizie teritorii Hamas şi infrastructuri (...) în Nordul şi Sudul Fîşiei Gaza”, ca răspuns la lansarea unui ”proiectil”. ”Tirul proiectilului din Fîşia Gaza constituie o încălcare a acordului armistiţiului”, acuză Armata israeliană.

Un purtător de cuvînt al Hamas, Hazem Qassem, a declarat pentru AFP că aceste atacuri ”confirmă renunţarea de către ocupaţia israeliană la angajamentul său faţă de armistiţiu”. Armistiţiul, care a intrat în vigoare la 10 Octombrie, între Israel şi Hamas, este tot mai precar.

Incidente au loc zilnic, iar cele două tabere se acuză reciproc de încălcarea acestuia, în timp ce situaţia umanitară în Fîşia Gaza rămîne critică. Numai la 22 Noiembrie, 21 de persoane au fost ucise în atacuri israeliene, potrivit Ministerului Sănătăţii din Fîşia Gaza, în subordonea Hamas. În total 425 de palestinieni au fost ucişi de atunci, potrivit aceleiaşi surse. Armata israeliană a anunţat că trei militari au fost ucişi.

AFP scrie că nu este în măsură să verifice în mod independent informaţiile furnizate de către diverse părţi, din cauza restricţiilor impuse presei în Fîşia Gaza de către Israel şi a dificultăţii accesului pe teren.

 

03.01.26 - 00:21
03.01.26 - 00:19
04.01.26 - 11:33
03.01.26 - 00:17
05.01.26 - 11:10
02.01.26 - 14:46
05.01.26 - 11:14
02.01.26 - 14:48
04.01.26 - 11:26
04.01.26 - 11:31
03.01.26 - 16:16
06.01.26 - 13:34
02.01.26 - 14:42
03.01.26 - 00:24
04.01.26 - 11:28