ATACURI ALE IRANULUI ASUPRA INFRASTRUCTURII DIN ARABIA SAUDITĂ, QATAR ȘI EAU
Ample atacuri cu rachete ale Iranului s-au înregistrat în această noaptea de 18 și 19 martie asupra infrastructurii de petrol și gaze din Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Qatarul expulzează diplomați iranieni și își afirmă dreptul de a răspunde, la fel și Arabia Saudită.
În contextul în care țara este ținta frecventă a dronelor și rachetelor iraniene, ministrul saudit al Afacerilor Externe, Faisal Bin Farhan, a declarat joi: „Ne rezervăm dreptul de a întreprinde acțiuni militare dacă acest lucru se dovedește necesar”, subliniind că „Regatul nu va ceda presiunilor, dimpotrivă, acestea se vor întoarce împotriva autorilor lor”, scrie Le Monde.
„A ținti Riadul în timp ce un număr de diplomați se reunesc. Cred că acesta este cel mai clar semn al ceea ce gîndește Iranul despre diplomație”, a adăugat ministrul saudit în timp ce organiza o reuniune la Riad la care participau aproximativ zece șefi ai diplomației din țări arabe sau musulmane. „Nu crede (în importanța) dialogului cu vecinii săi”, a adăugat ministrul saudit.
Diplomatul a condamnat cu vehemență atacurile repetate împotriva „obiectivelor civile” din întreaga regiune a Golfului. „Nici Arabia Saudită, nici statele din Golf nu acceptă șantajul, iar orice escaladare va fi urmată de o escaladare”, a promis el.
Sursa: digi24.ro
