ATACUL RUSESC ASUPRA ORAŞULUI ODESA A PROVOCAT MOARTEA A TREI PERSOANE
În Odesa, numărul victimelor atacului rus din după-amiaza zilei de 20 iulie a crescut la opt; trei persoane au fost ucise, relatează Ukrinform, citîndu-l pe Oleh Kiper, şeful Administraţiei Regionale de Stat din Odesa.
„Numărul victimelor atacului Federaţiei Ruse asupra obiectivului a crescut la opt”, a scris el pe Telegram, relatează News.ro.
Potrivit oficialului, două persoane au fost internate în spital, iar alte şase au primit îngrijiri medicale în regim ambulatoriu.
„Astfel, în urma atacului inamic, trei persoane au fost ucise şi opt au suferit răni de gravitate variabilă”, a spus Kiper.
Conform informaţiilor furnizate de Ukrinform, ziua de 21 iulie a fost declarată Zi de doliu în Odesa pentru cei ucişi în atacul rusesc de ieri.
