Asta-i tare! Zoofilie, rapire sau hotie?

Trei români au încercat să treacă din Olanda în Germania cu trei oi ”gingașe” pitite în portbagajul unui autoturism
O descoperire interesantă au făcut agenți ai Marechaussee, Poliția Regală Olandeză, Sîmbătă, 4 Iunie, de dimineața, în timpul unui control la Beek-Ubbergen, oraș situat chiar pe frontiera Țărilor de Jos cu Germania. – într-un autoturism erau trei români și trei oi, relatează cotidianul regional batav Gelderlander.
Aproape de granița cu Germania a fost dibuită o mașină care transporta trei oi și pe care agenții le-au văzut prin luneta și geamurile laterale. A fost un motiv suficient pentru a opri vehiculul.
Oile s-au dovedit a fi furate de la un crescător de oi de lîngă Oss, după ce polițiștii au verificat crotaliile. Proprietarul lor a fost chemat să-și recupereze animalele.
Cei trei ocupanți români ai mașinii au fost arestați. Aceștia erau încă audiați la momentul publicării știrii de către sursa olandeză, după care Parchetul decide ce pedeapsă ar trebui să primească.
Nu se știe ce făceau bărbații cu oile, mai scrie sursa citată, care însă preia postarea pe Twitter a Poliției Regale.
Asta-i tare de tot! Să fie vorba despre zoofilie, hoție sau răpire? Trei români, trei oițe gingașe, cîte una de fiecare… Pare cam bizar să fie vorba doar despre un furt banal, dar să așteptăm concluziile anchetei!












