ARMATA UCRAINEANĂ A FOST ATACATĂ DIN RUSIA
Forţele ucrainene au anunţat miercuri că au preluat controlul de la separatişti asupra oraşului Avdiivka, situat la aproximativ zece kilometri nord de Doneţk, şi că au fost atacate din nou din Rusia. Militari loialişti s-au angajat în confruntări armate şi la Ilovaisk, la aproximaiv 20 de kilometri est de Doneţk, a precizat Statul Major al operaţiunilor ucrainene în est, într-un comunicat. După ce au preluat controlul asupra bastionului rebel de la Slaviansk, la începutul lui iulie, forţele ucrainene cîştigă teren treptat şi se apropie de marile oraşe din regiune în care s-au regrupat separatiştii, şi anume Doneţk şi Lugansk. Ele şi-au intensificat în ultimele zile eforturile atît în zona dintre cele două oraşe, cît şi în apropiere de frontiera cu Rusia, acuzată de către Kiev şi Occident că alimentează rebeliunea cu armament şi combatanţi. Statul Major, care a precizat că trupele ucrainene nu au înregistrat nicio pierdere în noaptea de marţi spre miercuri, a anunţat că acestea au fost vizate de mai multe atacuri, în special marţi seara, cînd au fost efectuate tiruri de pe teritoriul rusesc asupra unui punct de trecere a frontierei, la Dovjanski. Trupele ucrainene au fost vizate miercuri dimineaţa de un atac cu şapte tancuri, susţinute de vehicule care au traversat frontiera din Rusia.
Sursa: Mediafax