ARMATA GERMANĂ SE PREGĂTEȘTE PENTRU UN ATAC HIBRID AL RUSIEI
Publicația germană Bild scrie că Bundeswehr (Armata germană) a început să se pregătească pentru un atac hibrid rusesc asupra flancului estic al NATO care a putea să aibă loc în februarie 2024.
În articol, Bild face referire la un document strict-secret al armatei germane și la un scenariu denumit Alliance Defence 2025.
Publicația germană susține că, potrivit documentului, escladarea situației între NATO și Rusia s-ar putea produce încă din februarie 2024.
În documentul secret, Ministerul Federal german al Apărării detaliază o potențială "cale către confict" între Rusia și NATO. Acțiunile fiecărei părți sînt descrise lună de lună, culminînd cu desfășurarea a sute de mii de soldați ai Alianței și pornirea inevitabilă a războiului între cele două părți în vara lui 2025.
Bild prezintă scenariul din document, însă nu dezvăluie toate informațiile privind dimensiunea și direcția forțelor NATO din motive de securitate.
Scenariul armatei germane, Alliance Defence 2025, începe în februarie 2024. Atunci, Rusia pornește un noul val de mobilizare și adună încă 200.000 de oameni pentru forțele sale armate. Apoi, Kremlinul lansează o ofensivă de primăvară în Ucraina, forțînd armata ucraineană să se retragă pînă în iunie. Atacurile rusești sub acoperire, apoi tot mai fățișe, asupra Vestului încep în iulie 2024. Sînt anticipate atacuri cibernetice și alte forme de război hibrid, în special în țările baltice. Au loc ciocniri violente, iar Rusia le folosește ca motiv să pornească exerciții militare de amploare pe teritoriul său și în Belarus.
Potrivit scenariului armatei germane, situația ar putea escalada în luna octombrie, dacă Rusia trimite trupe și rachete cu rază medie de acțiune în exclava rusă Kaliningrad. Începînd cu decembrie 2024, un "conflict la frontieră" indus artificial și "ciocniri cu numeroase victime" au loc în vecinătatea Coridorului Suwalki, care desparte exclava rusă de Belarus.
Într-un moment în care SUA ar putea fi fără conducător vreme de cîteva săptămîni după alegerile prezidențiale, Rusia, cu sprijinul Belarus, repetă invazia Ucrainei din 2014, dar asupra unui teritoriu NATO. În mai 2025, NATO decidă să instaureze măsuri de protecție, iar în Ziua Z desfășoară 300.000 de soldați pe flancul estic, inclusiv 30.000 de soldați din armata germană.
Scenariul armatei germane, citat de Bild, se încheie la 30 de zile după Ziua Z.
Sursa: digi24.ro